Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a desfăşurat o întrevedere cu ambasadorii ţărilor Grupului de la Vişegrad la Sofia. La întâlnire, au participat ambasadorul Republicii Cehe în Bulgaria, Miroslav Toman, ambasadorul Poloniei, Maciej Szymanski, ambasadorul Republicii Slovace, Vasil Grivna, şi ambasadorul Ungariei, Miklós Boros. Şeful statului a subliniat că Bulgaria va continua să fie un partener de încredere în tranzitul resurselor energetice către ţările din Europa Centrală şi de Est şi pentru asigurarea securităţii și stabilităţii energetice în regiune. Radev a evidenţiat eforturile depuse pentru diversificarea aprovizionării cu gaze naturale pentru Bulgaria prin asigurarea accesului la terminalele de gaze lichefiate din Grecia şi Turcia şi capacităţile rezervate, precum şi creşterea posibilităţilor reţelei bulgare de transport a gazelor naturale pentru ţările vecine şi regiune. În acest sens, a fost subliniat potenţialul iniţiativei bulgare Solidarity Ring de cooperare între operatorii sistemelor de transport de gaze din Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia şi compania petrolieră de stat a Azerbaidjanului – SOCAR pentru tranzitul de cantităţi suplimentare de gaze naturale către Europa. În condiţiile unei crize energetice, energia nucleară dobândeşte o importanţă esenţială, iar atât Bulgaria, cât şi ţările Grupului de la Vişegrad împărtăşesc poziţia de a o recunoaşte drept energie verde, o condiţie necesară pentru garantarea procesului de tranziţie energetică. Şeful statului şi-a exprimat aprecierea pentru sprijinul acordat de statele din Grupul de la Vişegrad pentru aderarea deplină a Bulgariei la Schengen. În cadrul întâlnirii, au fost discutate, de asemenea, riscurile privind securitatea în Europa, pe fondul războiului Rusiei împotriva Ucrainei şi abordările consecinţelor sale sociale şi economice negative pentru statele membre ale UE./ddaniela/gpodea
www.novini.bg – 11 mai