2,5 milioane de lei, cea mai mare despăgubire achitată în 2023 în baza poliţei de asigurare facultativă pentru locuinţe

Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza poliţei de asigurare facultativă pentru locuinţe a fost de peste 2,5 milioane de lei, de două ori mai mare decât cea achitată în 2022 și de patru ori valoarea maximă consemnată în 2021, precizează Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare, UNSAR. Despăgubirea record din 2023 a fost acordată pentru acoperirea prejudiciilor generate de producerea unui incendiu. De altfel, incendiul este riscul car-i îngrijorează cel mai mult pe români, spune președintele uniunii, Alexandru Ciuncan. El insistă asupra necesității încheierii unei asigurări facultative pentru locuințe, ce acoperă și acest risc./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 13 mai