(Photo by JOEL SAGET / AFP)

Emisiunea: „Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – Proiectul unei legi care înăspreşte pedepsele în domeniul combaterii traficului şi a consumului ilicit de droguri intră marți la vot final în plenul Camerei Deputaţilor. Documentul va interzice, totodată, amânarea pedepsei cu închisoarea în cazul şoferilor condamnaţi pentru că au produs accidente mortale sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.
Reporter: Iulia Gherman – Proiectul de lege prevede pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 20 de ani pentru persoanele care efectuează fără drept operațiuni cu produse psihoactive, dacă aceste acțiuni au dus la moartea victimei. De asemenea, șoferii condamnați pentru conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor nu vor putea cere redobândirea permisului timp de 10 ani. În plus, pentru acești conducători auto, pedeapsa cu închisoarea de la unu la cinci ani nu va mai putea fi amânată. Tot până la cinci ani de închisoare vor primi și cei care administrează sau oferă, fără rețetă medicală, droguri. Documentul prevede pedepse și pentru tentativa la infracțiune care vizează traficul și consumul ilicit de droguri. De asemenea, implicarea minorilor în operațiuni cu substanțe psihoactive va fi considerată o circumstanță agravantă în comiterea infracțiunilor legate de traficul de droguri. Se mai prevede includerea consumatorilor de droguri, pe baza unui acord scris al acestora, în programe de asistență specializate.
Realizator: Tot marți va fi supus votului final şi proiectul de lege care le impune persoanelor condamnate ce fug în străinătate, în încercarea de a scăpa de executarea pedepselor penale, să suporte cheltuielile pentru aducerea lor în ţară./RADOR RADIO ROMÂNIA/asalar

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (14 mai)