RADOR RADIO ROMÂNIA (15 mai) – Franţa a declarat stare de urgenţă în Noua Caledoniei, teritoriu francez din Oceanul Pacific, după mai multe zile de turbulenţe şi proteste faţă de intenţiile guvernului francez de a modifica dreptul de vot. Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a avertizat că violenţele continue din Noua Caledonie vor primi un răspuns prompt şi a făcut apel la reluarea negocierilor pentru stoparea turbulenţelor. În cele două zile de violenţe extreme, zeci de maşini şi clădiri au fost incendiate, iar magazinele au fost devalizate, în ciuda restricţiilor de circulaţie impuse în capitala Nouméa. Violenţele, soldate cu moartea a cel puţin trei persoane şi rănirea a mai multor sute de persoane, au fost declanşate de decizia Parlamentului de la Paris de a vota o modificare care prevede ca toţi cetăţenii francezi rezidenţi în Noua Caledonie de peste 10 ani să aibă dreptul să voteze în alegerile locale. Comunitatea indigenă Kanak respinge o astfel de modificare, afirmând că aceasta va dilua puterea votului lor în alegerile din Noua Caledonie.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 mai)/mbaciu/ilapadat