Ministerul Apărării din România analizează dacă să trimită un sistem de apărare aeriană Patriot, astfel încât Ucraina să se poată proteja de atacurile rusești, argumentând că nu își poate neglija propria apărare.
„Ministrul Apărării are serioase rezerve cu privire la livrarea acestui sistem către Ucraina”, a declarat premierul român, social-democratul Marcel Ciolacu, după cum a relatat aseară portalul kronikaonline.ro.
Ciolacu a adăugat că problema va fi abordată de Consiliul Suprem de Apărare, unde se va lua „cea mai înțeleaptă decizie pentru România”.
Nici Partidul Național Liberal conservator, partener al social-democraților în marea coaliție guvernamentală, nu a susținut necondiționat livrarea acestui sistem.
Președintele României, Klaus Iohannis, a confirmat săptămâna trecută că România ia în considerare posibilitatea de a livra Ucrainei un sistem de apărare Patriot, după o întâlnire la Washington cu omologul său american Joe Biden.
„Întrebarea este ce am primi în schimb pentru că, în opinia mea, este inacceptabil ca România să rămână fără apărare antiaeriană”, a spus Iohannis.
În 2017, România a semnat un contract pentru achiziția a șapte sisteme americane Patriot, dintre care patru au ajuns în țară, unul singur fiind operațional.
NATO a anunțat în ianuarie că o coaliție de țări, care include Spania, Germania, Țările de Jos și România, intenționează să achiziționeze până la o mie de rachete Patriot pentru un total de 5.041 milioane de euro, pentru a-și consolida apărarea antiaeriană, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Până acum, Spania, SUA și Germania au promis că vor trimite sau au trimis rachete sau sisteme Patriot în Ucraina pentru a sprijini țara în războiul său împotriva invaziei ruse.
Polonia a declarat că nu poate renunța la sistemul său Patriot, deoarece joacă un rol important pe aeroportul Rzeszow din sud-estul Poloniei, care este un centru logistic cheie pentru transporturile de ajutor de apărare către Ucraina.
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a cerut astăzi Statelor Unite să trimită două sisteme de rachete Patriot suplimentare pentru a apăra orașul ucrainean Harkiv și restul regiunii de nord-est care este atacată de Rusia. EFE
Traducerea: Cristina Zaharia/RADOR RADIO ROMÂNIA
INFOBAE (Spania), 14 mai 2024 – EFE