Ministerul rus de Externe consideră că relațiile cu Ucraina vor fi restabilite mai devreme sau mai târziu (Mihail Galuzin)

Ministrul rus adjunct de externe, Mihail Galuzin, a remarcat că ‘oamenii de rând din Rusia şi Ucraina vor reuşi să găsească un limbaj comun’.
Relațiile dintre popoarele Rusiei și Ucrainei vor fi restabilite, mai devreme sau mai târziu, iar planurile Occidentului în această direcție vor eșua, a declarat ministrul adjunct de externe al Federației Ruse, Mihail Galuzin, într-un interviu acordat portalului News.ru, publicat pe site-ul MAE rus. ‘Mai devreme sau mai târziu, relațiile dintre popoarele Rusiei și Ucrainei vor fi restabilite. Poate dura ceva timp, dar oamenii vor reuşi să găsească un limbaj comun’, a susţinut el.
‘Washingtonul și Londra visează de mult timp să bage zâzanie între popoarele țărilor noastre. Anglo-saxonii au fost întotdeauna înspăimântați de unitatea noastră și ei, de mult timp, au tot încercat să ne întărâte pe unii împotriva altora, să ne înece în sângele vărsat în urma unei confruntări fratricide. Aceasta s-a întâmplat şi în războiul civil de la începutul secolului al XX-lea, ceva asemănător se întâmplă şi astăzi. Dar, oricât de mult ar încerca cei din Occident să distrugă unitatea noastră veche de secole, nu vor reuși’ a adăugat diplomatul.
După cum a subliniat Galuzin, popoarele Rusiei și Ucrainei au rădăcini slave comune și sunt fraterne.
‘Ne uneşte o istorie veche de secole, o proximitate a civilizațiilor, o religie ortodoxă comună, legături de rudenie și de familie. De-a lungul secolelor, am fost umăr la umăr atât la supărări, cât și la bucurii. Împreună am luptat împotriva unui dușman comun şi împreună am reconstruit pământurile natale distruse de el. Această interconexiune a codului genetic nu poate fi distrusă, ea ne este dată de sus’, a menţionat el.
Potrivit lui Galuzin, Occidentul îi percepe atât pe ruși, cât și pe ucraineni drept ‘material consumabil’.
‘Occidentalii nu văd diferența dintre ruși și ucraineni. Lor nu le pasă de noi. Suntem doar material consumabil pentru ei. Cu cât mai repede vor întelege asta cetăţenii de rând din Ucraina şi vor conştientiza acest fapt, de unde vine adevărata amentinţare, unde este ascunsă adevărata rădăcină a răului, cu atât mai rapid vom putea depăși barierele ridicate în mod artificial între popoarele noastre’, a conchis ministrul adjunct de externe al Federației Ruse, în interviul acordat portalului News.ru, publicat pe site-ul MAE rus./vdraguta/eradu

(Agenţia de presă TASS – 15 mai)