16 mai 1881 – Primul tramvai electric din lume

Context

Acum 143 de ani, la 16 mai 1881, compania germană Siemens & Halske punea în funcțiune, la Berlin, primul tramvai electric din lume. Primul tramvai electric din lume, una dintre inovațiile majore ale lui Werner von Siemens, a fost inaugurat pe 12 mai 1881 în suburbia din Gross-Lichterfelde din Berlin, intrând în serviciu propriu-zis 4 zile mai târziu, pe 16 mai. Linia lungă de 2,5 kilometri lega gara Lichterfelde de Academia militară. Încă din prima zi de serviciu regulat, tramvaiul a avut un mare succes, transportând 12.000 de pasageri doar în primele trei luni.  Apariţia tramvaiului ca mijloc de transport în comun i se datorează lui Weren von Siemens, care a preluat ideea unui american de origine belgiană şi a implementat-o la Berlin. Din cauza costurilor mari, însă, în Europa s-a răspândit mai greu. 

Tramvaiul electric

Primele rețele de tramvaie au apărut în Statele Unite (New York în 1832, New Orleans în 1835), Franța (1839), Chile (Santiago, 1858), Egipt (Alexandria, 1850), Australia (Sydney, 1860) și în Indonezia (Jakarta, 1869). Mai târziu, la sfârșitul anilor 1800, tramvaiele au început să fie propulsate de locomotive mici cu abur.

În timp ce majoritatea rețelelor de tramvai au fost construite în orașe plasate în zone plane, unele dintre ele s-au confruntat cu probleme de altitudine, ceea ce le-a determinat să adopte linii de tramvai operate prin cablu. Primul și cel mai faimos exemplu al acestui sistem este cel din San Francisco, care a introdus astfel de linii în 1873. În 1880 a apărut primul tramvai complet electric. A fost creat în Sankt Petersburg, Rusia, de inventatorul Fiodor Pirotsky. Un an mai târziu, în 1881, prima linie de tramvai electric a fost deschisă în Lichterfelde, o suburbie a Berlinului.Siemens & Halske AG (sau Siemens-Halske) a fost o companie germană de electrotehnică care a devenit mai târziu parte a concernului Siemens.

Compania a fost fondată pe 12 octombrie 1847 sub numele de Telegraphen-Bauanstalt von Siemens & Halske de către Werner von Siemens și Johann Georg Halske⁠. Compania, cu sediul în Berlin-Kreuzberg, s-a specializat în fabricarea de telegrafe electrice conform brevetului lui Charles Wheatstone din 1837. În 1848, a construit una dintre primele linii telegrafice din Europa continentală de la Berlin la Frankfurt pe Main. Siemens & Halske nu a fost singur în domeniul electrotehnicii. În 1887, Emil Rathenau a înființat Allgemeine Elektrizitäts-Gesellschaft⁠ (AEG), care a devenit un rival de lungă durată. În 1881, Siemens & Halske a construit tramvaiul Gross-Lichterfelde, prima linie tramvai electric din lume, în suburbia Lichterfelde din sud-vestul Berlinului, urmat de tramvaiul Mödling și Hinterbrühl de lângă Viena, primul tramvai electric Interurban⁠ din Austro-Ungaria. În 1882 s-a deschis traseul experimental „Elektromote”, un concept timpuriu de troleibuz, în suburbia Berlinului Halensee. Popularitatea tot mai mare a telegrafelor și tramvaielor electrice, precum și a generatoarelor și motoarelor electrice, a asigurat o creștere constantă pentru Siemens & Halske în secolul al XIX-lea.

Werner von Siemens s-a pensionat în 1890, în timp ce Johann Georg Halske părăsise deja compania în 1867. Fratele lui Werner von Siemens, Karl Heinrich, împreună cu fiii lui Werner, Arnold⁠ și Georg Wilhelm, au dezvoltat firma și au ridicat un nou sediu pentru Siemens & Halske în suburbia berlineză Charlottenburg, în 1897. Noul amplasament al firmei a continuat să crească, iar din 1899 a fost cunoscut sub numele de Siemensstadt⁠.

Americanii au preluat ideea din Europa şi au răspândit-o masiv. Primul tramvai electric s-a pus în funcţiune în anul 1884, urmând ca zece ani mai târziu, în 1892, să existe 450 de tramvaie, care circulau pe o reţea de şine de 500 de kilometri şi însumând un parc de 6.700 de vagoane cu motor.

Tot dezvoltarea masivă de pe pământ american a dus la renunţarea în Europa, la sfârşitul secolului al XIX-ea şi începutul secolului următor la tramvaiele acţionate de maşini cu aburi sau a celor cu tracţiune animală.  Astfel, în 1902, Germania deţinea 130 de oraşe sau suburbia unde circulau tramvaie pe linii simple sau duble, care însumau 3.800 de kilometri. Parcul de vagoane era format din 12.500 de vagoane cu motor şi 8.000 de vagoane remorcă.

„În Bucureşti, tramvaiele trase cu cai au funcţionat până în 1929, deşi în anul 1894  s-a introdus primul tramvai electric din România, cu o lungime de 5,5 km, situată în Bucureşti. A fost printre primele din Europa, la doar câţiva ani de cele din Germania, Austria sau Anglia”, precizează Volker Wollmann în Patrimoniu preindustrial şi industrial în România.

În 1895 s-a introdus tramvai electric în Timişoara, în 1899 în Brăila, în 1900 în Iaşi şi în 1901 în Galaţi. La acea vreme, tramvaiele aveau uşi pe ambele părţi, călătorii putând să urce şi să coboare pe unde doreau.

Autor:Alexandru Eduard Balaci

*

Bibliografie 

Calendar Rador

https://www.britannica.com/science/electricity

https://www.siemens.com/ro/ro/companie/istoria-noastra.html

RADOR – 16 mai