Coordonatorul ONU pe probleme umanitare apără modul în care au fost folosite cifrele privind numărul victimelor din Fâşia Gaza

Coordonatorul Naţiunilor Unite pentru probleme umanitare, Martin Griffiths, a apărat modul în care organizaţia a folosit datele privind numărul victimelor din timpul războiului din Fâşia Gaza, ca răspuns la criticile vehemente ale Israelului.

Ministrul de externe israelian a declarat că reducerea numărului estimat de ONU referitor la femeile şi copiii ucişi în Fâşia Gaza relevă că organizaţia s-a bazat pe date false primite din partea unei organizaţii teroriste.

„Gaza este o zonă de război, iar colectarea datelor şi a statisticilor – deşi este admirabilă şi necesară – este, în primul rând, secundară tentativelor de livrare a ajutoarelor şi, în al doilea rând, foarte dificilă în cazurile de insecuritate şi de violenţă. Cred că noi suntem foarte precauţi în privinţa acestor date şi consider că nu este corect să învinuieşti mesagerul care încearcă să obţină adevărul dintr-o situaţie foarte, foarte complicată”, a declarat Griffiths pentru BBC./mbrotacel/aburtica

BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 mai