Realizator: Ciprian Sasu – Ploile vor persista în mare parte din țară mai bine de jumătate din săptămâna viitoare. Abia de vineri vor mai scădea în intensitate, spun meteorologii. În paralel însă, vremea se va încălzi și vom avea temperaturi medii de 20-27 de grade, care pot însă fi și mai ridicate în est și nord-est. La București, luni vremea va fi instabilă, apoi de marți se va încălzi. Ne-a oferit detalii Mihai Huștiu, de la Administrația Națională de Meteorologie.
Mihai Huștiu: Dacă luni ploile vor fi pe spații restrânse, mai ales pe la deal și pe la munte, prin partea de sud-vest, în sud-vest și sud încă nebulozitate destul de persistentă și temperaturi mai coborâte, de marți încolo vorbim de o vreme mai caldă, dar în general instabilă. Instabilitatea atmosferică se va accentua în primă fază în jumătatea de vest a teritoriului, în Banat, Crișana și Oltenia, iar miercuri ne așteptăm ca instabilitatea atmosferică să se extindă. De asemenea, și joi o vreme instabilă, urmând ca la final de săptămână să contăm pe o ameliorare sub aspectul instabilității atmosferice, să mai fie ploi mai ales în zonele de deal și de munte, iar în rest să predomine o vreme însorită și temperaturile chiar să mai crească ușor, să se apropie de 30 de grade prin partea de est și nord-est a țării. De asemenea, și în capitală, dacă ziua de luni încă va fi destul de răcoroasă, mai apoi temperaturile cresc undeva în jurul a 25-26 de grade, dar, de asemenea, și în capitală ne așteptăm la manifestări de instabilitate, mai ales la mijlocul săptămânii, în zilele de miercuri și joi./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 19 mai)