Poliţia Română organizează „Săptămâna prevenirii criminalităţii”

„Radiojurnal” – Realizator: Mira Gomboş – Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, organizează zilele acestea în întreaga țară o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna prevenirii criminalității”. Scopul campaniei este de a informa și educa prin diferite activități, astfel încât să se respecte legile și să scadă riscul criminalității sau prejudiciile cauzate de diferite acțiuni ilegale. Reporterul RRA Felicia Mocanu are mai multe detalii.
Reporter: Pe parcursul celor patru zile vor fi abordate teme precum prevenirea violenței domestice, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, disparițiile sau plecările voluntare ale minorilor, precum și prevenirea criminalității informatice. Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității va susține, împreună cu partenerii Adfaber, sesiuni de informare legate de siguranța online și offline a minorilor.
Alin Chiriac, fondator al Asociației Adfaber: Noi încercăm să îi provocăm în întâlnirile pe care le avem, plecând de la ce faci tu pe internet, ce-ți place să faci, și copiii încep să ne povestească – le place să joace jocuri, îşi petrec timp pe rețelele sociale, după care pur și simplu facem o trecere în revistă timp de jumătate de oră cu fiecare grup de copii, în ceea ce privește partea de siguranță online – ce ar trebui să distribui, ce nu ar trebui să distribui, cum ar trebui să reacționezi atunci când nu te simţi confortabil online, când întâlnești niște lucruri nepotrivite, când ești abordat de o persoană?
Realizator: Mâine, în capitală, copiii sunt așteptați la o serie de activități educative organizate la sediul Inspectoratului General al Poliției Române din Sectorul 5./RADOR RADIO ROMÂNIA/lcoman/asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 mai)