Context
Cu 636 de ani în urmă (1388) orașul Râmnicu Vâlcea, aflat la poalele Dealului Capela, a fost atestat documentar prin hrisovul domnitorului Mircea cel Bătrân. Documentul confirma Mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic asupra unei mori, dăruită de Dan I, și a unei vii, pe care o făcuse danie jupânul Budu, cu voia lui Radu I. În preajma acestei date Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea organizează „Zilele Municipiului Râmnicu Vâlcea”.
O așezare strategică, importantă peste secole
Originea orașului Râmnicu Vâlcea poate fi urmărită până în perioada preistorică, când a existat o așezare umană în această zonă. În timpul perioadei romane, aici se afla un important centru comercial și militar, numit Arutela. Acesta era situat pe drumul care lega cetatea romană Sarmizegetusa de Dunăre și avea o poziție strategică importantă. Râmnicul s-a aflat pe traseul armatelor romane conduse de Traian, în al doilea război între Imperiul Roman şi Dacia (105-106 d.Hr.). Împăratul Traian a construit un drum de acces de-a lungul Văii Oltului, presărat cu fortificaţii puternice, pentru a-şi consolida înaintarea spre cetăţile dacice din munţii Orăştiei.
De altfel, principala arteră de circulaţie a Râmnicului de astăzi – Calea lui Traian – se suprapune, în bună parte, anticei „Via Traianus” pe care au trecut oştile romane.
De-a lungul timpului, orașul Râmnicu Vâlcea a suferit numeroase schimbări și dezvoltări. În perioada medievală, acesta a fost un important centru comercial și cultural, cu numeroase biserici și mânăstiri. În secolul al XIX-lea, orașul a cunoscut o dezvoltare rapidă, cu construirea de noi clădiri și infrastructură modernă. În perioada comunistă, Râmnicu Vâlcea a fost modernizat și extins, cu construirea de noi cartiere și fabrici. Râmnicu Vâlcea a avut un rol important în istoria României, fiind un centru cultural și politic de-a lungul timpului. Aici au avut loc numeroase evenimente istorice importante, precum Revoluția de la 1848 și Primul Război Mondial. De asemenea, orașul a fost locul de naștere sau de activitate al unor personalități marcante din istoria României.
Municipiul Râmnicu Vâlcea se află pe partea dreaptă a râului Olt, în partea de nord-est a Olteniei, la o altitudine de 240-260 m. Are ca vecinătăți următoarele localități: la est comunele Budești și Blidari, la nord comunele Bujoreni și Dăești, la vest comuna Vlădești și orașul Ocnele Mari, iar la sud orașul Băbeni. Poziția sa geografică determină și temperatura care aproape mereu este mai caldă decât alte zone, clima fiind temperat continentală.
Orașul este situat pe celebra paralelă 45 (45º06’N), la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord. Pe aceeași latitudine se mai află, printre altele: Grenoble (Franța), Bordeaux (Franța), Torino (Italia), Golful Veneției (Italia), Belgrad (Serbia), Ploiești (România), Simferopol Peninsula Crimeea, (Ucraina), Krasnodar (Rusia), Marea Aral (Uzbekistan), Provincia Autonomă Xinjiang (China), Mongolia, Insula Hokkaido (Japonia), granița dintre Statul Montana și Statul Wyoming (S.U.A.), Lacul Michigan (S.U.A.), Lacul Huron (Canada), Statul New York (S.U.A.), Statul Quebec (Canada).
Primul oraș și primul județ atestate documentar
Prima mențiune documentară datează din 20 mai 1388, când Mircea cel Bătrân confirma mănăstirii Cozia stăpânirea la Râmnic a unei mori, dăruită de Dan I, și a unei vii, pe care o făcuse danie jupanul Budu, cu voia lui Radu I. Prima atestare ca oraș este din 4 septembrie 1389, când Mircea cel Bătrân menționa într-un hrisov că se află în „orașul domniei…numit Râmnic”. Un alt document emis de cancelaria domnească la 4 septembrie 1389 menţionează Râmnicul ca fiind „oraşul domniei mele”
La origine, numele Râmnic provine din cuvântul râba din slava veche, care înseamnă „pește”; în limba română, râmnic sau râbnic desemnează un iaz sau un lac amenajat pe un râu pentru creșterea peștelui. Spre a evita posibilele confuzii, cancelaria din Țara Românească folosea numele de Râmnic „de pe Olt” pentru orașul din Oltenia și Râmnicu Sărat pentru cel din Muntenia. Numele actual al orașului Râmnicu Vâlcea a început să fie folosit în epoca modernă.
Vâlcea este un termen de origine latină. Cuvântul derivă din latinescul “vallicella”, care înseamnă vale îngustă. De altfel, pe aici au trecut armatele romane ale împăratului Traian, de-a lungul văii a ceea ce odată se numea Alutus (astăzi Olt). Astfel, Vâlcea este interpretat ca fiind “locul din vale” sau începutul regiunii “valea Oltului”, municipiul Subcarpatic fiind situat aproape de baza munților.
În centrul orașului, se găsesc ruinele curții domnești a lui Mircea cel Bătrân. Acolo a semnat documentul de atestare a județului Vâlcea la 8 ianuarie 1392, fiind primul județ atestat documentar. Din vechea și măreața cetate se mai pot vedea astăzi doar zidurile care înconjoară parcul central, numit Mircea cel Bătrân în cinstea voievodului. „Jupan Ștefin județ” este primul conducător al Râmnicului menționat documentar, de la care s-a păstrat primul sigiliu al localității. Sigiliul orașului datează din 1505 fiind, după cum arată istoricul A. Sacerdoțeanu, „unul dintre cele mai vechi sigilii orășenești din Țara Românească”. Că Râmnicu Vâlcea era oraș domnesc, reiese și dintr-un document al domnitorului primei uniri a provinciilor românești, Mihai Viteazul, care numea orașul astfel: „orașul domniei mele la Râmnic”. Tot așa, Matei Basarab menționa că a fost la preumblere peste Olt la orașul domniei mele la Râmnic. Sub domnia lui în anul 1643, pe iazul morilor (asanat pe la sfârșitul anilor 1970) se construiește prima moară (fabrică) de hârtie, de către boierii Rudeni.
La Râmnicu Vâlcea, la 1705 Antim Ivireanul, unul dintre cei mai buni tipografi ai vremii, a fost hirotonisit ca episcop cu Sfatul și cu voia prea luminatului și învățatului domn Constantin Brâncoveanu. Urmare a acestei numiri, în secolul al secolul al XVIII-lea la Râmnic se desfășura o bogată activitate culturală, datorată cărturarului Antim Ivireanul, cel care a pus aici bazele unei tipografii în care au fost tipărite mai multe lucrări în limba română. Primele cărți tipărite au fost Tomul bucuriei și Antologhion.
Istoricul Nicolae Iorga a denumit Râmnicul capitală a tipografiilor, iar un capitol al lucrării sale „Literatura română veche” este numit „Epoca lui Chesarie de Râmnic”.
Au ieșit de sub tipar în continuare „Gramatica slavonească” (1755), „Trâmbița românească” (1769), ciclul „Mineelor” (1776 -1780), întâia ediție a „Observații sau băgări de seamă asupra regulelor și orânduelelor gramaticii românești” a lui Ienăchiță Văcărescu (1787) și multe altele.
Parcul Zăvoi a fost înfiinţat de domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbei (1849-1853), prin Ofis domnesc emis la 9 august 1850, ca loc pentru „preumblarea obştii”, Zăvoiul devenind astfel unul dintre primele parcuri publice organizate în Ţara Românească.
Autor:Alexandru Eduard Balaci
Bibliografie
Calendar Rador
https://www.primariavl.ro/istoric
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/R%C3%A2mnicu_V%C3%A2lcea
