Apariţia actriţei Cate Blanchett pe covorul roşu de la Cannes a atras atenția tutror reporterilor și fotografilor. Prezentă alături de ceilalți actori la proiecția The Apprentice, filmul inspirat din povestea fostului președinte american Donald Trump, diva și-a exprimat în tăcere sprijinul pentru cauza palestiniană.
Cum? Purtând o rochie concepută de designerul Jean Paul Gaultier impirată clar atât în texturi, culori cât și în țesături din steagul palestinian. Este binecunoscut faptul că însuși designerul de modă s-a declarat un susținător ferm al poporului palestinian. Iar în ceea ce o priveşte pe actriţa Cate Blanchet, aceasta face parte din „Artists 4 Ceasefire”, un grup de vedete, printre care se numără şi Jaquin Phoenix, Riz Ahmed, Susan Sarandon, Jennifer Lopez și surorile Gigi și Bella Hadid, care au semnat o scrisoare, prin care solicită încetarea focului din partea Israelului. Publicul platformei X este aproape sigur că alegerea look-ului actriţei Balnchett a fost intenționată, chiar dacă nu există nicio confirmare. Şi nici nu poate exista, deoarece orașul Cannes a interzis anterior orice formă de protest de-a lungul Croisettei și împrejurimilor pe parcursul celor 11 zile de festival. Gestul actriței ar fi așadar la limită față de un fel de încălcare a protocolului care impune și reguli rigide de cod vestimentar.(www.lastampa.it – 21 mai)/cpaunel/vdraguta
RADOR RADIO ROMÂNIA (22 mai)