Proteste sindicale, la Bucureşti şi în ţară

Un miting de protest al mai multor organizații sindicale afiliate Federației Publisind și BNS va avea loc astăzi în Piața Victoriei din București. Sindicaliștii reclamă inechități și discriminări salariale în domeniile de activitate din care provin. Este vorba despre angajați de la protecția mediului, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Europol, filiala Arhivele Naționale, de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, dar și de la sport și tineret.
Proteste sindicale au fost și ieri în țară. La Drobeta-Turnu Severin au ieșit în stradă angajați de la Agenția de Protecție a Mediului, nemulțumiți de diferențele salariale dintre ei și cei care lucrează în structurile centrale ale instituției.
Între timp, Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță care prevede majorarea salariilor unor categorii de bugetari cu 10% anul acesta, în două tranșe. Este vorba de diplomați, angajații instituțiilor de cultură, cei din sistemul de apărare, din primării și din instituții finanțate din venituri proprii ale guvernului și parlamentului. Actul normativ vizează și personalul agențiilor pentru protecția mediului.
Sindicatele din administrație critică ordonanța și amenință cu proteste. Acestea apreciază că Executivul promovează o politică salarială discriminatorie, care nu ia în calcul nevoile reale ale salariaților, și cer o întâlnire cu premierul Marcel Ciolacu pentru a elimina prevederile neclare din textul documentului./cvanatoru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 23 mai)