Vineri, 24 mai, de la ora 14:00, on-air și online, lupta împotriva drogurilor primește un nou impuls prin lansarea campaniei Puterea de a spune NU, un eveniment organizat de Radio România Reșița în parteneriat cu Vestmed, Agenția Națională Antidrog – Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin și Inspectoratul de Poliție Județean pentru a sensibiliza adolescenții cu privire la pericolele consumului de droguri, de a le oferi informații despre efectele negative ale substanțelor psihoactive și de a le oferi resurse și sprijin pentru a spune NU!

Un element important al campaniei îl constituie implicarea tinerilor care au fost afectați de consumul de droguri. Radio Reșița va facilita și crearea de grupuri de sprijin pentru tinerii care se confruntă cu probleme legate de droguri.

„Radio România Reșița este un radio al comunității. Campania antidrog nu este un eveniment singular, încercăm prin toate mijloacele să fim  un promotor activ al vieții culturale și sociale din Banat”, a declarat Laura Sgaverdea, managerul postului. „Pentru noi, cei de la Radio Reşiţa, munca nu se opreşte când plecăm din faţa microfonului”, a mai spus Laura la evenimentul de lansare al Clubului de Presă din Banatul Montan, o nouă platformă pentru dialog și informare, ce reuneşte profesioniști din domeniul media pentru a facilita schimbul de idei, colaborarea, dar şi consolidarea presei locale și promovarea jurnalismului de calitate. Evenimentul a fost iniţiat şi găzduit de Radio România Reșița.

Cei pasionați de literatură sunt așteptați la Cafeneaua Literară – a doua ediție, organizată în 30 mai, începând cu ora 17:00. Evenimentul va marca lansarea cărții semnate de scriitorul Marian Apostol, oferind publicului șansa de a intra în dialog cu autorul.

Radio Reșița se pregătește de sărbătoare pe 1 iunie, de la ora 14:00. Distracție în Familie va fi o zi plină de bucurie, cu spectacole de teatru interactive susținute de Teatrul DA. Copiii și părinții vor avea ocazia să urmărească povești captivante, cu personaje amuzante, într-o atmosferă de sărbătoare.

„Este deja de notorietate faptul că aici, la Radio Reşiţa, sportul este vedetă. De astă dată, mai precis pe 2 iunie, organizăm evenimentul Comunitate în mișcare. Participanții vor putea lua parte la o serie de competiții sportive, iar donațiile vor fi direcționate către campania Radio Reșița Muzică pentru viață, campanie ce are ca scop strângerea de fonduri pentru construirea primei clinici de oncologie din Caraș-Severin”, a mai spus Laura Sgaveredea.

RADOR RADIO ROMÂNIA , 23 mai 2024