Războiul din Ucraina, conflictele Orientului Mijlociu, evoluţiile politice şi relaţiile dintre Europa şi Asia se află printre subiectele urmărite cu atenţie de presa internaţională.
O „soluție politică rapidă pentru problema Ucrainei” ar putea fi determinată de poziţia Chinei, opinează publicaţia portugheză Diario de Noticias. „În termeni globali, este puțin probabilă o schimbare de poziţie a Chinei față de Rusia. Pe de o parte, China menține sprijinul acordat Rusiei pentru ca aceasta să nu devină prea fragilă, în timp ce beneficiază de aprovizionarea avantajoasă cu bunuri și tehnologie avansată. Pe de altă parte, China menține o relație bună cu o parte însemnată a țărilor occidentale care îi permite accesul pe piețe bogate și la tehnologie avansată, evitând în același timp sancțiunile financiare”. „Însă un articol publicat de Feng Yujun, profesor la Universitatea de la Beijing, în The Economist, cu un titlu relevant, merită menționat: Rusia va pierde cu siguranță în Ucraina. Este greu de crezut că un astfel de articol a fost publicat fără acordul expres al guvernului chinez și este probabil să fi fost făcut la cerere. Potrivit unor observatori citaţi de autor, atitudinea Chinei față de Rusia a trecut de la poziția ‘fără limite’ de la începutul anului 2022, înainte de război, la principiile tradiționale de ‘nealiniere și non-confruntare”. Autorul adaugă că „nimeni nu ar trebui să se îndoiască de dorința Chinei de a pune capăt acestui război crud prin negocieri”. Această dorință, spune Feng, „demonstrează că Rusia și China sunt foarte diferite. Rusia încearcă să răstoarne ordinea internațională și regională existentă prin război, în timp ce China vrea să rezolve disputele în mod pașnic”.
Norvegia, Spania și Irlanda recunosc în aceeași zi existența unui stat palestinian, anunţă La Figaro. „În toiul războiului sângeros din Fâșia Gaza dintre mișcarea islamistă Hamas și Israel, mai multe țări europene au anunțat o inițiativă care vizează recunoașterea statului Palestinei”. Decizia este criticată de autoritățile israeliene, ministerul de Externe publicând un mesaj video în care avertizează că „a recunoaște un stat palestinian riscă să vă transforme în pioni în mâinile Iranului” şi ale Hamasului. Israelul şi-a rechemat pentru consultări ambasadorii din Irlanda şi Norvegia. „Este pentru prima dată din 2014, după o decizie similară luată de Suedia, când statele europene au făcut acest pas simbolic”, reţine Le Monde. „Pe 9 mai, Slovenia a început și ea procedura de recunoaștere a statului palestinian, care ar putea deveni efectivă la sfârșitul lunii. Aceste patru capitale europene se alătură celor 139 de țări care au recunoscut deja acest stat după proclamarea sa de către Organizația pentru Eliberarea Palestinei în 1988. Până acum, doar nouă țări ale Uniunii Europene au făcut acest pas: șase sunt din fostul bloc sovietic (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, România, Bulgaria), Malta și Cipru din 1988 și Suedia în 2014.
„Cine are probleme mai mari: Israelul sau Iranul?” se întreabă The New York Times. „Statul evreu și republica islamică nu pot coexista permanent, cel puțin nu atât timp cât a doua încearcă să-l nimicească pe primul. Ultimele zile au adus în prim plan doi potențiali catalizatori ai colapsului lor. Mai întâi a fost anunțul procurorului Curții Penale Internaționale că va cere emiterea de mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și ministrul apărării Yoav Gallant. Anunțul CPI face parte din acea strategie generală despre care adversarii Israelului cred că va duce în cele din urmă la prăbușirea statului evreu: văduvirea de legitimitate și izolarea pe plan internațional, care ar duce apoi la un colaps intern sau la o cucerire de către puteri externe”. „Ulterior a survenit moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi, alături de ministrul de externe Hossein Amir Abdollahian și alte șase persoane. Acum țara e obligată ca în nu mai mult de 50 de zile să organizeze alegeri, iar acestea vor evidenția profunda lipsă de popularitate a regimului: prezența la vot s-a redus constant, pe măsură ce Khamenei a restrâns tot mai mult dreptul de a candida, rezervându-l doar extremei ultraconservatoare. Accidentul deschide calea și luptei pentru succesiunea Conducătorului, mai ales dacă ținem cont și de reticența generală de i se acorda funcția fiului nepopular al lui Khamenei, Mojtaba”.
Premierul britanic a anunţat devansarea alegerilor generale, acestea urmând să aibă loc pe 4 iulie. Afirmând că inflaţia a revenit sub control şi că economia se îmbunătăţeşte, Rishi Sunak a subliniat că „este momentul ca Marea Britanie să îşi decidă viitorul”, scrie The Guardian. Premierul Sunak a afirmat că a primit permisiunea regelui Charles al III-lea de a dizolva Parlamentul şi de a organiza alegeri anticipate. Sondajele plasează Partidul Laburist la aproximativ 45% în intenţiile de vot, în timp ce Partidul Conservator ajunge la 20-25%, urmat de partidul anti-imigraţie Reform UK, cotat cu circa 12%. „Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, este foarte probabil să devină următorul premier, după ce şi-a înnoit partidul în urma înfrângerii istorice în alegeri de acum aproape cinci ani, reţine Sky News. Cele mai recente alegeri generale în Regatul Unit au avut loc în 2019, când conservatorul Boris Johnson a obţinut o victorie zdrobitoare în faţa Partidului Laburist condus de Jeremy Corbyn.
Sub titlul „Tensiuni geopolitice și războaie pentru coridoare,” ziarul de limbă turcă Sabah publică un material din care reţinem că lupta pentru o poziţie economică globală de vârf trece prin coridoarele schimburilor economice dintre Europa şi Asia. „Volumul schimburilor comerciale dintre Asia şi Europa a ajuns în 2023 la 1,8 trilioane de dolari. Comerțul global, care reprezintă astăzi 25% din PIB-ul mondial, ar urma să ajungă până la 33% în 2050. Când luăm în calcul previziunile conform cărora PIB-ul global va fi de 225 până la 230 de trilioane de dolari în 2050, vom vorbi despre un volum global al comerţului între 65 și 75 de trilioane de dolari. Imaginea este foarte clară. Nu este posibil să se efectueze un transport atât de mare pe coridoarele tradiționale terestre (autostrăzi și feroviare), maritime și aeriene de astăzi”. „Oricât de mult s-ar calma tensiunile geopolitice globale și regionale, oricât de mult ar încetini efectele crizei climatice globale – scrie Sabah – nici Canalul Suez, nici Canalul Panama, nicio rută sau coridor comercial tradițional din lume nu pot suporta o asemenea sarcină crescândă. Prin urmare, pe coridoarele tradiționale de comerț și transport trebuie adăugate rute noi. Concurența crescândă dintre centrele energetice care doresc să controleze coridoarele comerciale prioritizează eforturile de creare a unor noi rute pe coridorul pe care fiecare centru încearcă să îl promoveze. Cu toate acestea, dimensiunea estimată în comerțul global indică un volum prea mare pentru a putea fi sub controlul oricărui centru de putere. Perioada următoare indică apariţia unor rute alternative eficiente în conexiunile multiple maritime şi terestre ale coridoarelor comerciale dintre Asia și Europa”.
Florin Matei, RADOR RADIO ROMÂNIA
