„Radiojurnal” – Realizator: Cristian Bâcâin – Candidații marilor partide din Uniunea Europeană la șefia Comisiei s-au confruntat joi într-o dezbatere din campania pentru alegerile europarlamentare, fără reprezentanți ai extremei drepte, cotate în sondaje cu scoruri măgulitoare. Cei cinci capi de liste electorale au criticat dreapta radicală și naționalistă pentru mesajele populiste, anti-europene și uneori pro-ruse și au acuzat-o că vrea să destructureze Uniunea, dar și statul de drept. Potrivit corespondentului RRA la Bruxelles, un alt element comun al celor cinci candidați a fost apelul adresat europenilor de a merge la vot într-un moment geopolitic important. Bogdan Isopescu relatează.
Reporter: Principalele preocupări ale europenilor se văd și din întrebările puse în direct de către aceștia: lupta împotriva sărăciei și crearea de locuri de muncă, statul de drept, migrația sau tehnologia, care prezintă atât oportunități, cât și riscuri. În privința bunăstării europenilor și conform răspunsurilor candidaților, șomajul este în continuă scădere, dar fiecare dintre ei spune că există soluții pentru o redresare mai rapidă, în funcție de măsurile care sunt aplicate. Stânga politica accentuează nevoia unor reglementări care să reducă prețul caselor și al chiriilor, în timp ce dreapta și centrul aduc în discuție nevoia creării de oportunități pentru a investi. Migrația a fost un alt punct al dezbaterii, iar aici s-a văzut o susținere compactă pentru gestionarea bună a fenomenului, astfel încât Europa să primească persoane calificate de care are nevoie pentru piața muncii, dar și persoane care caută azil din motive umanitare. Stânga politică cere mai multă deschidere, în timp ce restul candidaților accentuează că pactul pentru migrație, semnat luna trecută, este o îmbunătățire a situației de față și poate fi ajustat în timp, în funcție de nevoi sau realități. Un alt subiect al dezbaterilor a vizat domeniul tehnologiilor de vârf, aria digitalizării și a inteligenței artificiale. Uniunea Europeană este prima regiune care a reglementat acest domeniu în toată lumea și toți candidații spun că aceste reglementări au fost necesare pentru a profita de avantajele tehnologiei, dar și pentru a minimiza riscurile, în primul rând pentru copii. Toți cei cinci candidați fac apel la cetățeni să se informeze și să voteze în cunoștință de cauză, pentru că o alegere nefondată și neargumentată poate însemna un regres din punct de vedere democratic./RADOR RADIO ROMÂNIA/abranescu/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (24 mai)