Un demers analitic
Autor:Alexandru Eduard Balaci
Context
Pe data de 23.05.2024, la casa de cultură Friederich Schiller, a avut loc lansarea volumului „ Propagandă și diplomație culturală în România comunistă: Institutul Român pentru Relații Culturale cu Străinătatea. O istorie inedită”, scris de Carmen Stratone și tipărit la Editura Academiei Române, Institutul Național Pentru Studiul Totalitarismului. Volumul reprezintă teza de doctorat a doamnei Carmen Stratone, care a fost susținută în anul 2021, la Universitatea din București.
O introducere în diplomația culturală
În istoriografia românească, există prea puține lucrări referitoare la diplomația românească și nici una care să abordeze istoria și evoluția instituțională a I.R.R.C.S (n.r.: acronim pentru Institutul Roman pentru Relații Cultural cu Străinătatea). Cartea a fost construită ca o introducere în problematica I.R.R.C.S, nu doar pentru specialiștii în domeniu, ci și pentru publicul larg, fiind scrisă într-o manieră ușor de înțeles.
Din primele pagini, autoarea lansează o temă de dezbatere referitoare la diferența dintre diplomație culturală și propagandă, având în vedere definițiile celor doi termeni. Propaganda, definită în perioada dintre cele două războaie din perspectivă neutră, prin: propagarea unei idei sau a unei doctrine politice, a căpătat conotații negative din pricina utilizării acestui termen de către regimurile totalitare.
Documentele de arhivă ale acelor vremuri apreciau acțiunile de popularizare a unei țări drept „propagandă culturală”. În schimb, diplomația culturală reprezintă un termen apărut în Vest, derivat din diplomația publică, ce presupune promovarea imaginii unui stat, la nivel extern, prin intermediul culturii acestuia. Din punct de vedere temporal, diplomația culturală apare ca termen în anii 60’ ai secolului XX, în urma unor dezbateri privind rolul culturii în promovarea țărilor.
Confruntarea din Vest și Est a dat naștere unor modele de promovare proprii sau preluate, în încercarea de a propaga doctrina politică, prin demonizarea adversarului. România, după cum este cunoscut și în zilele noastre, a făcut parte din tabăra comunismului, cu un regim impus cu ajutorul armatelor de ocupație sovietice. Din 30 decembrie 1947, monarhia este abolită iar Republica Populară este instaurată, cu necesitatea unei schimbări fundamentale la nivel instituțional. În acest sens, discutăm despre preluarea, aproape în întregime, a modelului instituțional sovietic, care a fost impus la București, după cum a fost și cazul celorlalte state socialiste. I.R.R.C.S, după cum afirmă Carmen Stratone, a reprezentat o instituție obștească, la începuturi, a cărei situație juridică nu a fost lămurită decât în 1962, când a avut loc o reorganizare internă, iar Președinția Consiliului de Miniștri a adoptat un decret de lege.
Evoluția I.R.R.C.S de la apariția acestuia, în 1947, până în 1989, este strâns legată de durata de existență a regimului comunist. În acest sens avem, perioada de început, creșterea și afirmarea sub conducerea lui Mihai Ralea, stagnarea și decăderea din anii 80. Pe scheletul I.R.R.C.S, după 1989 s-a format în 2003 Institutul Cultural Român. Rolul I.R.R.C.S pe durata existenței, a fost de a populariza imaginea României, în lume, prin intermediul culturii naționale. După cum afirmă și autoarea, se disting două etape, o etapă subordonării totale către Uniunea Sovietică, până în 1953 și refacerea relațiilor culturale cu Occidentul, după 1953.
În concluzie, cartea lui Carmen Stratone reprezintă un demers științific necesar pentru introducerea către publicul larg a problemei Institutul Român pentru Relații Culturale cu Străinătatea, care nu a fost abordată în profunzime până acum. Demersul autoarei nu a făcut decât să deschidă „ușa” pentru scrierea altor lucrări, menite să dezvolte și alte teme ale diplomației culturale în perioada României comuniste.
