La Paris are loc o ceremonie de dezvelire a noii cruci care este plasată pe catedrala Notre Dame. Crucea, înaltă de 12 metri, instalată pe absida catedralei în partea de est, a supravieţuit ca prin minune incendiului devastator din 2019, când s-a prăbuşit pe podeaua catedralei şi s-a spart în mii de bucăţi. Toate bucăţile crucii au fost adunate cu grijă şi, după o restaurare meticuloasă care a durat un an şi jumătate, crucea a fost readusă la forma iniţială. Specialiştii restauratori care au lucrat la cruce sunt fierari artişti din Normandia. Acum, crucea a fost plasată exact în locul în care stătea înainte de incendiul din 2019. După o scurtă ceremonie de binecuvântare a crucii, preotul care a oficiat slujba a declarat că Notre Dame nu este numai un muzeu, dar şi un loc de rugăciune. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 mai)/mbaciu/dsirbu

(Photo by JULIEN DE ROSA / AFP)

RADOR RADIO ROMÂNIA (24 mai)