Un cetăţean român a fost arestat preventiv sub acuzaţia de trădare. El este bănuit că executa activităţi de spionaj în favoarea Rusiei. Potrivit DIICOT, acesta a trimis la Ambasada Rusiei de la Bucureşti imagini cu obiective româneşti sau aparţinând NATO din Tulcea. A colectat şi alte informaţii cu caracter militar şi desfăşura aceste activităţi încă din 2022. Surse judiciare afirmă că românul se numeşte Alexandru Piscan şi este un tânăr politician din Ploieşti. Procurorii au făcut şi percheziţii la locuinţa acestuia, de unde au ridicat mai multe probe. Ministerul de Externe a declarat persona non-grata pe teritoriul României un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, în urma acestui incident. Rusia va da un răspuns adecvat la această decizie, a anunţat la scurt timp, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova./dstanesc
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 25 mai)