Motto: De la 1600, „nici un român n-a mai putut gândi unirea fără uriașa lui personalitate, fără paloșul sau securea lui ridicată spre cerul dreptății, fără chipul lui de curată și desăvârșită poezie” (Nicolae Iorga).
Introducere
Acum 424 de ani (1600), în hrisovul emis la Iaşi, Mihai Viteazul se intitula: „Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei”, atestând astfel prima unire politică a celor trei ţări române. La 21.X/1.XI.1599 Mihai îşi făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecând sub autoritatea sa în urma victoriei de la Şelimbăr, din 18/28.X.1599. La 6/16.V.1600 Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă şi ocupă Moldova. NOTĂ: Unirea a durat doar câteva luni, până la 18/28.IX.1600, când Mihai Viteazul a fost învins în Bătălia de la Mirăslău, de trupele austriece ale generalului italian Gheorghe Basta (sprijinite de sași și de nobilimea din Transilvania).
Context
Mihai Viteazul era cunoscut la majoritatea curţilor europene ale vremii. Considerat fiu nelegitim al voievodului muntean Pătraşcu cel Bun, el a avut acces în ranguri înalte boiereşti, ajutat şi de Iane, unchiul său matern. Din alte surse, Iane ar fi fost chiar tatăl nelegitim al viitorului voievod. Chiar originea voievodului este învăluită în mister şi este subiect de polemică.
Mihai are o tinereţe zbuciumată, fiind negustor de vite, de bijuterii, ajungând să urce treptele rangurile boiereşti, atât cu pricepre, cât şi cu sprijinul financiar al unchiului. Odată cu intrarea lui în dregătorii, Mihai începe să cumpere moşii, în special în Mehedinţi, unde erau şi moşiile soţiei sale. Ajunge în curând unul dintre cei mai mari proprietari de pământ din Oltenia, alături cu Buzeştii, rudele lui, şi cu alţi boieri latifundiari, cu care întreţine legături de prietenie. La 1598 Mihai îşi întărea ca domn lui însuşi moşiile cumpărate în boierie „de la megiaşi” (moşneni) în număr de 21, aproape toate în Oltenia.
La sfîrşitul anului 1588, Mihai Viteazul devine stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar şi al otomanilor, a devenit voievod al Munteniei, efectiv de pe 11 octombrie. În 1593 reuşeşte să ia tronul cu ajutorul turcilor și al unchiului Iane. Imediat după ce a urcat pe tron Mihai ajunge dușman al turcilor şi aderă la ”Liga Sfântă” constituită la iniţiativa papei Clement al VIII lea împotriva otomanilor.
Aderarea Munteniei la “Liga Sfîntă” a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594) unei revolte antiotomane soldată cu suprimarea creditorilor levantini şi a întregii garnizoane otomane staţionată în Bucureşti. Pe acest fundal, Mihai porneşte o ofensivă generală împotriva Înaltei Porţi, atacînd cetăţile turceşti de pe ambele părţi ale Dunării (Giurgiu, Hîrşova, Silistra ş.a.). Urmează o serie de victorii împotriva tătarilor şi turcilor (Putineiu, Stăneşti şi Şerpăteşti) culminată cu incendierea Rusciukului. După modelul victorios al lui Mihai, Aron Vodă porneşte o campanie similară. Datorită recunoaşterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă şi succesorul său, Răzvan Ştefan, Mihai trimite o delegaţie de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relaţiile munteano-transilvănene. Nerespectînd porunca domnitorului, delegaţia de boieri condusă de mitropolitul Eftimie semnează un tratat cu Bathory prin care Mihai devenea locţiitorul acestuia pe propriul său tron.
Puterea revenea astfel Sfatului Domnesc alcătuit din 12 boieri de rang înalt. Comandînd o armată de cca. 16.000 de ostaşi, la care se adăugau cei 7.000 de transilvăneni conduşi de Albert Kiraly, Mihai Viteazul obţine victoria la Călugăreni – 13/23 august 1595. Contraofensiva otomană îl forţează să se retragă în munţi, aşteptînd sprijinul lui Sigismund Bathory. Între timp, Ştefan Răzvan este înlocuit de pe tronul Moldovei cu Ieremia Movilă, domn fidel polonezilor. Mihai Viteazul începe (cu sprijin transilvănean şi moldovean) eliberarea oraşelor Tîrgovişte (5-8 octombrie 1595), Bucureşti (12 octombrie 1595) şi Giurgiu (15-20 octombrie 1595).
În 1594 şi în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetăţile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Rasgrad, Babadag, Tîrgul de Floci, Silistra şi chiar Rusciuc, Şiştova, Nicopole şi Vidin. Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreţii lui Mihai Viteazul ajunseseră pînă la Adrianopole în est şi Plevna în vest. Această acţiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeaşi perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încît Dobrogea şi gurile Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la moarte.
Întreaga creştinătate balcanică l-a privit ca pe un eliberator, iar după moartea sa, în documentele găsite sub pernă, s-a aflat o scrisoare în care aceşti creştini îl numeau „Steaua lor răsăriteană”.
Mihai Viteazul a impresionat prin priceperea sa militară în special, a rămas cunoscut pentru bătălia de la Călugăreni, pentru împotriva turcilor, pentru legarea ţăranilor de glie, dar mai ales pentru acţiunea sa îndrăzneaţă de a cuceri Transilvania şi Moldova. Pentru cucerirea Transilvaniei și a Moldovei Mihai Viteazul, arată istoricii, a cerut permisiunea împăratului romano-german Rudolf al II lea. Momentul l-a ales însă singur, iar motivul era clar, Cardinalul Andrei Bathory, voievodul transilvan, se aliase cu polonezii şi dorea o alianţă cu turcii, alianță care nu convenea nici lui Rudolf al II lea, dar mai ales lui Mihai Viteazul, care aflase printre altele că se urmăreşte înlocuirea lui de pe tronul Ţării Româneşti.
În 1599 intră prin pasul Buzău cu armata sa de mercenari şi oşteni români. După bătălia de la Şelimbăr spulberă armata transilvăneană şi la 1 noiembrie 1599 intră triumfător în Alba Iulia. În anul imediat următor, Mihai Viteazul intră în Moldova pentru a o scoate de sub influenţa poloneză şi să o alipească stăpânirii sale. În mai 1600 îl alungă pe Ieremia Movilă, marioneta polonezilor. Pe 6 iulie 1600, Mihai Viteazul este consemnat în documente din acea zi ca domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi al Moldovei. Unificarea nu a durat însă mult. În aproximativ un an, Mihai Viteazul pierde rând pe rând Transilvania, Moldova şi chiar Ţara Românească, iar dorinţa sa de a le recupera îi va aduce în cele din urmă mortea. Perspectiva unei noi uniuni nu convenea împăratului Rudolf al II lea, din al cărui ordin Mihai Viteazul este ucis în august 1601.
Autor:Alexandru Eduard Balaci
*
Bibliografie
Calendar Rador
http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Mihai_Viteazul
https://historia.ro/sectiune/actualitate/mihai-viteazul-si-prima-unire-a-romanilor-571059.html
RADOR – 27 mai
