La Bruxelles are loc o reuniune a miniștrilor de externe ai UE

Războiul din Gaza este principalul subiect abordat în cadrul reuniunii miniştrilor europeni de externe, care se desfăşoară la această oră, la Bruxelles. Aceştia vor analiza şi recentele derapaje ale guvernării georgiene, care a adoptat o lege de inspiraţie rusească ce vizează societatea civilă, dar şi războiul din Ucraina.

Discuţia referitoare la Gaza, la care participă şi reprezentanţi ai unor state arabe, are loc în contextul în care mâine, în cea de-a doua zi a Consiliului Afaceri Externe, vor intra în vigoare deciziile Spaniei şi Irlandei de a recunoaşte statul Palestina.

Reporter: Pe fond, Uniunea Europeană, ca și Statele Unite, pledează pentru impunerea soluției celor două state, Israel și Palestina, însă prin negociere cu Tel Avivul și comunitatea internațională. Discuțiile sunt, însă, blocate de Israel. Tensiunile diplomatice s-au acumulat și pe fondul faptului că Israelul continuă operațiunile din Gaza, în ciuda apelurilor internaționale, în ciuda implicării Curții Internaționale de Justiție și a Curții Penale Internaționale. Șeful diplomației europene, Josep Borrell, spune că aceste decizii trebuie respectate pentru a putea merge mai departe în găsirea unei soluții pentru pacea în regiune.

Josep Borrell: Din nefericire, acest lucru nu este respectat. Curtea Internațională de Justiție și Curtea Penală Internațională sunt intimidate de Israel, prin acuzații de antisemitism. Activitatea și deciziile Curții Internaționale de Justiție sunt baza dreptului internațional, sunt baza Cartei Națiunilor Unite.

Reporter: Un alt subiect îl reprezintă Georgia, cea care, în ciuda avertismentelor Uniunii Europene și în ciuda faptului că i s-a promis statut de candidat pentru aderarea la spațiul comunitar, a adoptat legea influenței străine, un document considerat nedemocratic de către Bruxelles, precum și de societatea civilă din Georgia. Relațiile s-au tensionat și mai mult după ce, săptămâna trecută, premierul georgian a declarat că a fost amenințat de comisarul european pentru extindere, Olivér Várhelyi. În ciuda acestor tensiuni sau derapaje ale guvernului de la Tbilisi, statele comunitare vor să mențină traseul european pentru Georgia, având în vedere orientarea pro-europeană a populației georgiene. /apostelnicu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 mai