Springsteen: Au fost amânate concertele de la Milano, din 1 și 3 iunie

Concertele programate de Bruce Springsteen pentru 1 și 3 iunie pe stadionul San Siro din Milano au fost amânate, au anunțat
Live Nation Italia și Barley Arts într-un comunicat, explicând că „după amânarea concertului programat pentru sâmbătă la Marsilia din cauza problemelor vocale, analizele și consultațiile ulterioare i-au determinat pe medici să stabilească că Bruce Springsteen nu va mai putea evolua pentru următoarele zece zile”. Având în vedere acest lucru, vor fi amânate și concertele de la Lethany Airport din Praga (programate inițial pentru 28 mai) și de la Milano pe Stadionul San Siro (programate inițial pentru 1 și 3 iunie). Noile date ale acestor concerte vor fi anunțate în curând.
„Bruce își revine bine, iar el și E Street Band așteaptă cu nerăbdare să își reia turneul european de mare succes pe stadioane, pe 12 iunie la Madrid, la magnificul Civitas Metropolitan”, au informat Live Nation și Barley Arts.
Biletele deja achiziționate vor rămâne valabile pentru noile concerte din Milano. Persoanele care doresc să obțină rambursarea pentru concertele din Milano vor putea trimite cererea către sistemul de bilete, de unde a fost efectuată achiziția (Ticketone, Ticketmaster sau Vivaticket), urmând modalitățile raportate pe site-urile respective, începând de miercuri, 29 mai, și nu mai târziu de 20 iulie. (www.ansa.it – 27 mai)/oavram

RADOR RADIO ROMÂNIA (27 mai)