Primarul Parisului va face o baie în Sena, înainte de începerea Jocurilor Olimpice. Anne Hidalgo promisese anterior că va fi unul dintre primii înotători în râu, pentru a arăta că acesta poate fi folosit pentru recreere. În urmă cu mai bine de 30 de ani, președintele francez, Jacques Chirac, a declarat că se va „scălda în Sena în fața martorilor”. El nu a apucat să-și îndeplinească dorința, dar acum se pare că un alt politician va fi cel care va trebui să îndeplinească această sarcină. Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a promis că va face o baie în râul orașului înainte de începerea Jocurilor Olimpice, iar acum pare din ce în ce mai probabil că va trebui să se țină de cuvânt la sfârșitul lunii iunie. Au fost anunțate două date posibile ca fiind zilele în care ar urma să aibă loc această ocazie memorabilă, 23 sau 30 iunie. Motivul pentru care există două date posibile este acela că, în cazul în care prima nu va funcționa din cauza condițiilor atmosferice nefavorabile, atunci următoarea va fi cea de rezervă. Primarul Hidalgo a vizitat o expoziție, unde le-a spus jurnaliștilor prezenţi acolo că a fost ocupată cu antrenamentele și pregătirile pentru acest eveniment neobișnuit. „Nu m-am antrenat în Sena, ci în piscină” – a mărturisit ea, citată de „20 Minutes”. Ea a adăugat că își va etala tehnica de înot în stilul crawl. Se pare că Anne Hidalgo nu va fi singurul primar prezent la eveniment. Ea a precizat că vor fi prezenți și primarii din Atena și Tirana, deși nu este clar dacă și aceștia intenționează să înoate. Reîntoarcerea înotului în ape deschise în Sena va avea loc la 101 ani după ce a fost interzis printr-un decret prefectural. Acum, găzduirea Jocurilor Olimpice a servit drept un mare accelerator pentru un vis de lungă durată al multor locuitori și oficiali parizieni, acela de a face râul suficient de curat pentru a înota din nou. În acest scop, peste 1,4 miliarde de euro au fost investiți în proiect începând din 2016. Marea prezentare a râului curat va fi evenimentul de înot în ape deschise, care va avea loc în timpul Jocurilor Olimpice (26 iulie – 11 august). (https://www.themayor.eu/en/a/view/paris-mayor-will-take-a-dip-in-the-seine-before-start-of-olympics-12540) (www.themayor.eu – 27 mai)/ssirbu/vdraguta
RADOR RADIO ROMÂNIA (28 mai)