Ambasadorul Mexicului la Moscova a fost convocat la sediul Ministerului rus de Externe

Ambasadorul Mexicului la Moscova a fost convocat la sediul Ministerului rus de Externe în legătură cu refuzul de a li se acorda cetăţenilor ruşi dreptul de a vizita ţara şi de a se îmbarca la bordul zborurilor către Mexic. Ambasadorul mexican în Rusia, Eduardo Villegas Mejías, a fost convocat la sediul MAE rus din Piața Smolensk, unde a fost informat despre necesitatea de a lua măsuri pentru prevenirea cazurilor de refuz nejustificat acordat cetăţenilor ruși de a intra pe teritoriul Mexicului, a anunțat șeful Departamentului consular al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Aleksei Klimov, într-un interviu acordat pentru Agenţia de presă TASS. Diplomatul rus a subliniat că în cadrul discuției au fost examinate aceste incidente şi s-a subliniat că ele nu ar trebui să afecteze negativ fluxul tot mai mare de turiști din Rusia către Mexic. ‘Problema interzicerii turiștilor ruși să se îmbarce la bordul zborurilor Turkish Airlines din Istanbul către Mexic este în prezent o prioritate pentru noi’, a continuat Klimov. Consulatul General al Rusiei la Istanbul și Ambasada Rusiei în Mexic monitorizează situația. Diplomații ruși acordă o atenție deosebită informării turiștilor ruși cu privire la incidentele menționate mai sus.
De la începutul lunii februarie, cazurile în care cetăţenilor ruși li s-a interzis accesul la bordul curselor operate de compania Turkish Airlines din Istanbul către America Latină au devenit mult mai frecvente. În aprilie, adjunctul ministrului rus de externe Serghei Riabkov a explicat că motivul a fost presiunea exercitată de Washington asupra autorităților mexicane. El a menționat că Rusia lucrează la soluţionarea acestei probleme cu absolut toate părțile interesate, depunând eforturi pentru o soluție obiectivă./vdraguta/denisse

(www.gazeta.ru – 30 mai)