Parlamentul României găzduieşte pe 1 iunie Senatul Copiilor

Parlamentul României găzduieşte sâmbătă, pe 1 iunie, între orele 10:00 şi 17:00, cea de-a patra ediţie a Senatului Copiilor. Conform organizatorilor, evenimentul este un prilej de a-i familiariza pe cei mici cu privire la rolul legislativului, precum şi la drepturile lor în societate prin diverse activităţi educaţionale. Printre atracţii se numără vizitarea sălii de plen şi a biroului preşedintelui Senatului. Copiii care vor veni sâmbătă la parlament vor avea acces şi la alte ateliere de creaţie şi diverse expoziţii, iar Opera Comică din Bucureşti le va oferi momente artistice./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 mai)