Presa internațională este în continuare cel mai interesantă de mersul actualelor conflicte din Ucraina și Fâșia Gaza, precum și de iminentele alegeri europene.
„Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, se află în Republica Moldova unde a anunţat un nou pachet de ajutor pentru mica ţară care are o regiune ocupată de separatişti sprijiniţi de Rusia. Blinken a anunţat și asistenţă pentru diversificarea şi găsirea unei alternative la gazul rusesc”, informează BBC. Agenția Reuters redă declarațiile președintei moldovene Maia Sandu la conferința de presă cu Blinken: vizita lui „un semn puternic de susținere”, dar e apreciat și „sprijinul în vederea consolidării securității energetice, modernizării sectorului agricol și încurajării exporturilor”. De cealaltă parte a Mării Negre, „Georgia a adoptat definitiv legea «influenței străine» și se îndepărtează de UE”, după cum titrează săptămânalul francez Courrier International. „În pofida vetoului președintei, aleșii partidului Visul Georgian și aliații lor au avut ultimul cuvânt, incluzând în lege textul extrem de contestat privind ONG-urile și presa finanțate din străinătate. Suficient pentru a bloca aderarea la UE.”
Din fericire, și dictatura rusă are dificultăți, constată Le Figaro: „Rusia plănuiește majorări de taxe pentru finanțarea conflictului din Ucraina. Cheltuielile publice au depășit veniturile cu zeci de miliarde de dolari, cufundând țara într-un deficit bugetar considerabil.” Însă Moscova are și ajutor, reține site-ul elen Capital.gr: „Se pare că țările UE au cumpărat produse petroliere rusești de miliarde de dolari prin intermediul Turciei, într-o perioadă în care activiștii le cer autorităților să înăsprească sancțiunile împotriva Kremlinului”. Dificultăți întâmpină și Ucraina, mai ales în ce privește resursa umană; La Libre Belgique relatează despre „tragedia” dezertorilor ucraineni care trec în România punându-și în pericol viața. „Ucraina a luat recent măsuri pentru a facilita înrolarea și a-i sancționa pe refractari. Numai în România s-a dublat numărul sosirilor ilegale în primul trimestru din 2024 față de 2023: au fost înregistrați aproape 2.500 de bărbați ucraineni, dintr-un total de 12.000 de la începutul războiului. 23 de dezertori au murit în timpul traversării, de frig ori înecați.” Săptămânalul britanic The Economist scrie despre aceeași problemă, apreciind că „frica tot mai mare de înrolare și promisiunea unei vieți mai bune în UE îi determină pe bărbați să continue să vină”. Însă revista americană Foreign Affairs publică un ghid pentru Ucraina despre „cum să facă mai mult cu mai puțin” sau, cu alte cuvinte, „o strategie militară pentru a nu ceda înainte de Rusia”. Ucraina „trebuie să-și ajusteze modul în care se organizează, se echipează și se gândește în privința războiului, trecând de la o confruntare directă la una asimetrică, de tip gherilă”. Ziarul spaniol La Razon răspunde la întrebarea „Ce țări sunt pro și care sunt împotriva atacării Rusiei de către Ucraina cu arme occidentale?”, precizând că dictatorul „Putin a amenințat cu «consecințe grave»” într-o asemenea eventualitate. NATO, UE, Regatul Unit, Franța, Olanda și practic întreaga Europă de Est susțin ideea, în vreme ce printre opozanți întâlnim SUA, Germania, Spania, Italia, Belgia și Ungaria. În același sens merge și pledoaria unui comandant militar ucrainean care publică în The Washington Post un apel către Biden intitulat: „Vă rugăm, dezlegați-ne mâinile”. El explică: „Teama americanilor de escaladare le oferă rușilor acoperire pentru a escalada brutal”. O fostă deputată ucraineană publică și ea o analiză în cotidianul britanic The Telegraph, intitulată „Complotul lui Putin de a distruge NATO se apropie de culminarea-i devastatoare”. Ea avertizează că „o victorie rusească ar declanșa o cascadă de de evenimente care vor antrena schimbări ireversibile, împingând lumea până în buza haosului”. The New York Times se întreabă și el dacă SUA mai „înțeleg cum se câștigă războaiele”, dat fiind că „în ultimii 50 de ani America a devenit pricepută la pierdut războaie”. Și dacă ea nu mai știe cum să câștige, trebuie măcar să-și lase aliații să învingă. Israelul și Ucraina sunt angajate în războaie existențiale. „Nu fiindcă o spun ele, ci pentru că o spun inamicii lor.” Putin crede că statul ucrainean e o ficțiune, iar organizațiile teroriste Hamas și Hezbollah, la unison cu Iranul care le controlează, cer fățiș ștergerea de pe hartă a Israelului. „Drept răspuns, ambele țări vor să lupte agresiv, cu înțelegerea că-și pot obține securitatea numai prin distrugerea capacității și voinței inamicilor de a purta război.”
„Israelul se aşteaptă la încă şapte luni de război în Fâşia Gaza pentru a atinge obiectivul distrugerii Hamas”, anunță CNN. Același post preia asigurarea senatorului republican american Lindsey Graham către Israel: „nu va trebui să se îngrijoreze niciodată” în privința sprijinului american, în ciuda faptului că „furia globală față de ofensiva militară a Israelului în Rafah s-a intensificat, iar aliați-cheie au condamnat atacul aerian de duminică care a ucis zeci de persoane într-o tabără de palestinieni”. Foarte puține publicații au preluat și explicațiile armatei israeliene pentru acel incident. Ea vizase doi comandanți ai teroriștilor Hamas, iar muniția folosită a fost de calibru prea mic pentru a provoca asemenea pagube și a aterizat destul de departe de locul în care au murit civilii, consemnează The Associated Press. Moartea acestora a fost provocată mai degrabă de „explozii secundare” ale muniției stocate de Hamas în acea zonă. În orice caz, editorialul cotidianul israelian Haaretz îl face pe premierul Benjamin Netanyahu răspunzător pentru incident, apreciind că n-a fost vorba nici de un „accident”, nici de un fapt excepțional. Ziarul confirmă că ținta o reprezentau doi teroriști, nu civilii, dar premierului „îi lipsește, ca de obicei, orice fărâmă de regret pentru moartea” acestora. Ziarul spaniol El Mundo analizează recunoașterea de către Spania, Irlanda și Norvegia a Palestinei ca stat suveran, numai că publicația recunoaște ea însăși că un asemenea stat nu există (doar „pe hârtie, nu în teren”). El Mundo apreciază gestul celor trei drept „o decizie importantă, atât istoric cât și simbolic”, întrucât „crește presiunea diplomatică asupra Israelului pentru a accepta soluția celor două state, pe care o respinge în prezent”. Totuși, dacă „143 de țări din cei 193 de membri ONU recunosc” deja acest inexistent stat palestinian, se poate întreba cât de relevantă e în fapt adăugarea a încă trei nume pe listă.
Editorialul britanicului The Guardian tratează vizita de stat a președintelui francez Emmanuel Macron în Germania și apelul lansat de el împreună cu cancelarul acesteia pentru o relansare a UE pe fondul „amenințării dreptei radicale”. Ziarul consideră că apropiatele alegeri europene vor fi „cele mai importante din vremurile recente”. Le Monde exemplifică ce se poate întâmpla când dreapta radicală e la putere. „CEDO a criticat regimul interceptărilor telefonice și electronice din Polonia, considerând că acesta constituie un risc de supraveghere excesivă a cetățenilor: Legislația «a instituit un sistem de supraveghere în cadrul căruia, practic, oricărui utilizator de telecomunicații și servicii de internet îi pot fi interceptate comunicațiile, fără a fi niciodată informat cu privire la supravegherea care îl vizează».” Un alt ziar francez, Les Echos, detaliază algoritmul distribuirii locurilor în Parlamentul European: „Deputații europeni vor fi puțin mai înghesuiți în bănci după alegerile din 2024: hemiciclul va avea 15 locuri suplimentare, ajungând la un total de 720 de europarlamentari. Cum sunt alocate locurile și după ce criterii?” Portalul european Politico se arată preocupat în schimb de alocarea funcțiilor la vârful UE, într-un articol intitulat „Aliații din NATO nu vor să fie târâți în cursa pentru funcțiile de la vârful UE”, care investighează șansele președintelui român Klaus Iohannis de a obține un asemenea post. „Împărțirea posturilor la vârf reprezintă întotdeauna un puzzle complicat, presupunând jonglarea cu afilierile politice, geografia și egalitatea sexelor.” Concluzia ar fi că cele mai mari șanse le-ar avea să ocupe un post nou înființat de comisar european al apărării, la care e însă favorit ministrul polonez de externe. „Totuși, dat fiind elementul-surpriză asociat cu astfel de jocuri complexe, funcția ar putea fi adjudecată de Iohannis.”
Andrei Suba, RADOR
