Premierul interimar al Bulgariei, Dimităr Glavcev, a declarat că niciodată nu a fost discutată trimiterea de soldaţi bulgari în Ucraina. Şeful cabinetului de la Sofia a adăugat că sesiunea de primăvară a Adunării Parlamentare a NATO, desfăşurată la Sofia, „a oferit unora posibilitatea de a-şi demonstra capacităţile în ceea ce priveşte atacurile hibride şi dezinformarea”. „S-a răspândit în mod insistent zvonul că Bulgaria va trimite soldaţi în Ucraina, ceea ce, desigur, nu are nicio legătură. Însuşi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus că nu numai Bulgaria, ci şi NATO în general, ca Alianţă, nu are astfel de intenţii. Nu s-a discutat niciodată aşa ceva. Comunicarea adevărului este cel mai bun mod de a preveni astfel de atacuri şi de a combate dezinformarea. Noi, în calitate de echipă şi de guvern, suntem întotdeauna dispuşi să spunem care este realitatea. Acesta este cel mai bun mod de a lupta împotriva dezinformării – transparenţa”, a menţionat Glavcev. Agenţia BTA aminteşte că Adunarea Parlamentară a NATO a adoptat, în cadrul sesiunii de primăvară de la Sofia, o declaraţie de sprijin pentru Ucraina până la victorie./ddaniela/denisse
(www.bta.bg – 30 mai)