Liderii partidelor extremiste din coaliția de guvernare din Israel au cerut continuarea ofensivei din Gaza până la eliminarea Hamas

Realizator: Liderii partidelor extremiste din coaliția de guvernare din Israel au cerut ieri continuarea ofensivei din Gaza până la eliminarea Hamas, iar unul dintre ei, ministrul pentru securitate națională, Itamar Ben-Gvir, a amenințat chiar cu demiterea cabinetului. Cei doi au reacționat după ce președintele american Joe Biden a prezentat un plan care prevede în etapa inițială o încetare a focului de 6 săptămâni, retragerea parțială a forțelor israeliene din Gaza și eliberarea unui număr de ostatici. Alte negocieri vizează redeschiderea punctului de trecere a frontierei de la Rafah dintre Gaza și Egipt.
Reporter: Ion Știubea – În timp ce discursul președintelui Biden cu privire la planul israelian de reluare a tratativelor pentru eliberarea ostaticilor a continuat să fie comentat și ieri, deși la foc mic, având în vedere că politicienii religioși care respectă interdicțiile șabatului nu și-au făcut auzite vocile, o veste mai clară și mai pozitivă vine din direcția negocierilor dintre Israel și Egipt cu privire la redeschiderea punctului de trecere de la Rafah. Trebuie reamintit că vestea sosește pe fundalul tensiunilor ridicate dintre cele două state, ca urmare a manevrelor militare terestre ale armatei israeliene în orașul cel mai sudic din Fâșia Gaza, dar și al incidentului cu foc de armă petrecut recent la granița comună, în cursul căruia un soldat egiptean a fost împușcat mortal. Vestea pozitivă anunță disponibilitatea Israelului și Egiptului de redeschidere a punctului de trecere de la Rafah pentru intrarea ajutorului umanitar în Fâşia Gaza, în condițiile în care armata israeliană va fi retrasă din zona punctului de trecere, pe poziții care nu vor stânjeni activitatea acesteia și mai ales cu încuviințarea Israelului ca administrarea punctului să fie efectuată de factori palestinieni. Pentru perfectarea acestor aranjamente, astăzi va ajunge la Cairo o delegație militară israeliană, care se va întâlni cu reprezentanți egipteni și americani din domeniul securității./RADOR RADIO ROMÂNIA/avladucu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 iunie)