Motto: „Tinereţea este fericită, pentru că are capacitatea de a vedea frumuseţea. Oricine îşi păstrează abilitatea de a zări frumuseţea, nu îmbătrâneşte niciodată.” – Franz Kafka
Luni, 3 iunie, se împlinesc 100 de ani de la moartea scriitorului ceh Franz Kafka, reprezentant remarcabil al prozei moderne, care a exercitat o influență covârșitoare asupra literaturii postbelice.
Adeptă a unor mesaje adesea codificate în parabole în scrierile sale, literatura kafkiană generează multiple interpretări, pornind de la viziunile autorului asupra realităţii, halucinante, groteşti ori tragicomice.
* * * * *
Franz Kafka, s-a născut la 3 iulie 1883, la Praga, într-o familie de evrei din clasa de mijloc, comerciantul Hermann Kafka și Julia Kafka (Löwy).
Între anii 1889 şi 1893, a studiat la şcoala elementară de limbă germană din Praga, iar în 1901 a absolvit Gimnaziul Altstadter, remarcându-se la limbile clasice şi la istorie.
A fost admis, apoi, la Facultatea de Drept a Universităţii Charles-Ferdinand din Praga, obţinând titlul de doctor la 18 iunie 1906.
Între anii 1907 şi 1922, a profesat la diverse companii de asigurări, fără vreo pasiune anume pentru munca sa, iar în afara programului de lucru a lucrat la opera sa literară.
În 1909, Kafka a debutat literar cu o colecție de opt schițe (“Contemplare”), publicate în revista literară Hyperion din München.
În anul 1911, teatrul idiș îi produce scriitorului o puternică revelație. Aici, Kafka descoperă în piese precum „Sulamit și Bar Kochba” de Avram Goldfaden sau „Dumnezeu, om și diavol” de Iacob Gordin o formă vie a iudaismului, cu mult diferită de doctrina rigidă cu care fusese obișnuit. Kafka frecventează spectacolele improvizate de la Café Savoy și devine admiratorul și prietenul actorului Ițhak Löwy, cel care îl inițiază în limba și cultura idiș.
Pe plan amoros, un loc distinct în viaţa sa l-a ocupat o oarecare Felice Bauer, o stenografă din Berlin, cu care a fost logodit. Cei doi au întreţinut o corespondenţă consistentă, iar ea va păstra toate cele aproximativ 350 de scrisori de dragoste şi 150 de cărţi poştale scrise de Kafka în perioada 1912-1917, care vor fi reunite şi publicate într-un volum după moartea acestuia. Din păcate, reciproca nu a fost valabilă, scrisorile Feliciei Bauer fiind distruse de către Kafka, în momentul în care relaţia celor doi se va fi sfârşit.
Cât despre volumul amintit, „Scrisori către Felice”, el este marcat de sentimentul de izolare într-o lume de neînţeles, care predomină poveştile lui Kafka.
De-a lungul vieţii, Kafka a suferit de depresie clinică, anxietate socială, migrene şi insomnie, iar în anul 1917, i s-a pus diagnosticul de tuberculoză.
Începând cu anul 1920, a corespondat cu Milena Jesenská, o cunoscută scriitoare cehă, care i-a tradus câteva povestiri. În ciuda numeroaselor sale iubiri și pentru a se dedica scrisului, Kafka a rămas toată viața celibatar, la fel ca multe din personajele sale.
Kafka mai lucrează între 1921 și 1924 la un ciclu de patru povestiri (Prima durere, Un artist al foamei, O femeie mică și Josephine cântăreața, sau Poporul șoarecilor) având ca temă principală arta, condiția artistului, relația acestuia cu publicul și tema autoperfecționării care devine obsesie și nevroză. Ultima povestire a scriitorului este considerată Vizuina (Der Bau), o lucrare neterminată despre un animal nespecificat care își construiește ample galerii subterane pentru a se apăra de un prădător ce îi domină imaginația.
Începând cu anul 1922, starea sănătății s-a agravat și nu a mai putut scrie.
În ultimele luni ale vieții, a fost internat în sanatoriul din Kierling, lângă Viena.
Franz Kafka a murit la 3 iunie 1924 în brațele prietenului său, doctorul Robert Klopstock, și ale ultimei sale iubite, Dora Diamant.
Post-mortem, opera sa literară, rămasă în cea mai mare parte inedită, a fost publicată de Max Brod, prietenul și legatarul său testamentar, cel care a refuzat să ducă la îndeplinire rugămintea lui Kafka de a arde manuscrisele.
În timpul vieţii, Kafka a publicat puţin, printre aceste scrieri aflându-se „Coversație cu suplicantul” și „Conversație cu bețivul” şi fragmente din „Descrierea unei lupte”, 1909, „Aeroplane în Brescia”, 1909, „Verdictul”, 1913, „Fochistul”, 1913, „Metamorfoza”, 1915, „În fața legii”, 1915, „O solie imperială”, fragment din povestirea „Marele zid chinezesc”, 1919, „Colonia penitenciară”, 1919, „Un medic de țară”, colecție de povestiri, 1919/1920, „Un artist al foamei”, 1922 şi „Prima durere”, 1922.
După moartea sa, pentru a publica lucrările aflate în manuscris sub o formă foarte fragmentată și dezorganizată, Max Brod rearanjează și unește capitolele, completează frazele neterminate sau ambigue și regândește punctuația.
Astfel apar primele ediții din romanele „Procesul”, „Castelul” și „America”, care sunt publicate în 1925, 1926 și respectiv 1927, urmate de colecția de povestiri „Marele zid chinezesc” (1931), „Aforismele de la Zürau” (1931), „Scrisori către Milena” (1952).
De asemenea, postum îi sunt publicate „Caietele albastre in-octavo” (1954), „Scrisoare tatălui” (1966), „Scrisori către Felice” (1967) și „Scrisori către Ottla” (1974).
Trebuie spus că în anul 1955, din cauza sărăciei, Felice Bauer se desparte de asemenea de amintirile de la Kafka, contra sumei de 5000 de dolari.
După moartea lui Kafka, apar primele traduceri ale „Metamorfozei” în spaniolă și franceză, iar în 1930, Edwin și Willa Muir traduc „Castelul” în engleză.
Opera lui Kafka oglindeşte contradicţiile vremii, dar mai ales situaţia sa personală, reflectă bariera de diferenţe sociale, naţionale şi de rasă, de care Kafka suferea, neştiind să-şi rezolve aceste probleme. De aceea, motivele de bază din scrierile sale le reprezintă sentimentul de neapartenenţă, de izolare. Scriitorul a fost influenţat şi de situaţia familială, în special de relaţia încordată cu tatăl său, logodna nereuşită, sentimentul de dedublare, de contradicţii interioare. Toate acestea ilustrează o epocă a sfârşitului, a destrămării şi naufragiului, în care criza societăţii este şi o criză a individului şi a artei.
În iunie 2017, manuscrisul original al celebrului roman „Procesul”, de Franz Kafka, rămas neterminat, a fost expus la Berlin, la Muzeul Martin-Gropius-Bau. Este un volum de 171 de pagini, cu scrisul de mână foarte mărunt al lui Kafka. Volumul a fost expus într-o cutie special construită, care protejează paginile de lumină şi curenţii de aer.
În mai 2021, Biblioteca Naţională din Israel a publicat pentru prima dată online o colecţie de manuscrise, scrisori personale şi desene ale scriitorului evreu de limbă germană Franz Kafka, după ce această instituţie le-a achiziţionat de la fosta secretară a lui Max Brod, Esther Hoffe, care a vândut o parte din texte, iar pe altele le-a pus la păstrare în seifuri din Tel Aviv şi Elveţia. Colecţia poate fi accesată online după ”un proces intensiv care a durat mai mulţi ani”. Printre lucrările publicate se află un caiet de studii ebraice care i-a aparţinut lui Kafka, precum şi trei ciorne ale volumului ”Pregătiri pentru o nuntă la ţară”, o lucrare neterminată.
Anual, în amintirea marelui scriitor, Franz Kafka Society decernează Premiul Franz Kafka, în valoare de 10000 de dolari, care recompensează o creaţie literară excepţională pe plan artistic a unui scriitor contemporan, a cărui operă se adresează cititorilor fără să ţină cont de originea lor, naţionalitate şi cultură. Printre laureaţii acestui premiu figurează americanul Philip Roth (la prima ediţie, în 2001), austriaca Elfriede Jelinek (2004), britanicul Harold Pinter (2005), japonezul Haruki Murakami (2006), francezul Yves Bonnefoy (2007), precum şi scriitorii cehi Ivan Klima (2002), Arnost Lustig (2008) şi Milan Kundera (2000), dramaturgul Vaclav Havel (2010) sau scriitorul israelian Amos Oz (2013).
De asemenea, există şi Premiul Kafka al oraşului Klosterneuburg (Austria), care se decernează anual, din anul 1979, printre laureaţi aflându-se scriitori precum Peter Handke (1979), Elias Canetti (1981), Stanislas Lem (1991), Gert Jonke (1997) sau Herta Müller (1999).
