Nu am afirmat niciodată că Bulgaria a decis să-şi trimită trupele în Ucraina (Rumen Radev)

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a calificat drept „inadecvat” faptul că guvernul interimar demonstrează ezitare şi inconsecvenţă în ceea ce priveşte poziţia ţării în cadrul ONU referitor la genocidul de la Srebreniţa. „În acest caz, suntem coautorii unei poziţii privind rezoluţia ONU. Trebuie stabilite toate faptele şi circumstanţele în acest sens, dar acesta nu va fi un precedent. Prin intermediul meu, Bulgaria a apărat o poziţie la consiliile Uniunii Europene cu privire la drepturile compatrioţilor noştri din Republica Macedonia de Nord – când am reorientat într-adevăr atenţia Uniunii Europene, a tuturor liderilor europeni, asupra drepturilor omului şi încălcarea acestora. Apoi, a venit un alt guvern care a decis să elimine această poziţie”, a comentat preşedintele. Duminică, a fost convocată o şedinţă extraordinară a Adunării Naţionale, în cadrul căreia urma să fie audiat premierul interimar Dimităr Glavcev despre poziţia Bulgariei cu privire la genocidul de la Srebreniţa. Motivul îl reprezintă informaţiile dezvăluite public despre o scrisoare trimisă reprezentantului permanent al Bulgariei la ONU despre modificarea poziţiei ţării, însă Parlamentul de la Sofia nu a întrunit cvorumul necesar pentru desfăşurarea şedinţei. Şeful statului a subliniat că guvernul interimar trebuie să decidă şi cine va reprezenta Bulgaria la Summitul NATO de la Washington, din iulie. „Denaturarea adevărului devine o trăsătură permanentă a politicii bulgare”, a comentat Radev şi a dat drept exemplu situaţia legată de desfăşurarea războiului din Ucraina: „Participarea NATO la acest conflict la toate nivelurile este un secret public care este devine din ce în ce mai evident. Şi această participare se intensifică şi ascunde riscul unei escaladări necontrolate”, a subliniat preşedintele, adăugând: „În mod categoric, nu am afirmat niciodată că Bulgaria a decis să-şi trimită trupele în Ucraina. Autoproclamaţii noştri euroatlantici sunt laşi şi incapabili de a lua o astfel de decizie pe cont propriu, pentru că ştiu foarte bine că vor fi ostracizaţi, respinşi de societate. Dacă ne lăsăm în seama lor, i-ar trimite bucuroşi pe toţi bulgarii să lupte pe front, pentru a-şi acoperi falsa faţadă euroatlantică”, a comentat Rumen Radev./ddaniela/eradu

(www.bnr.bg – 4 iunie)