Miercuri, 5 iunie, se împlinesc 165 de ani de la naşterea actorului, regizorului şi profesorului Constantin I. Nottara, cel care este considerat fondatorul teatrului românesc modern, alături şi de personalităţi precum Grigore Manolescu, Aristizza Romanescu, Ştefan Iulian, Agatha Bârsescu, Aglae Pruteanu sau Paul Gusty.
* * * * *
La început de secol XIX, lua naştere teatrul românesc aşa-numit cult, cu un decalaj, totuşi, semnificativ, faţă de teatrul european şi în contextul necesităţii dezvoltării spiritualităţii naţionale româneşti.
Acest început a beneficiat de influenţele franceză, neogreacă, italiană şi germană, atât din punct de vedere al literaturii care stătea la baza spectacolelor de teatru, dar şi al organizării spectacolelor.
Aşadar, în 27 decembrie 1816, avea loc, la Iaşi, pe o scenă improvizată în salonul casei hatmanului Costache Ghica, primul spectacol de teatru în limba română, „Mirtil şi Hloe”, la iniţiativa cărturarului român Gheorghe Asachi. Piesa deschidea un drum nou, fiind prima reprezentaţie de teatru de salon sau ”de societate”, făcând parte din tipologia actuală a teatrului noninstituţional.
În anul 1818, începeau şi la Bucureşti reprezentaţii date de şcolarii de la Sfântul Sava, sub îndrumarea cărturarului Gheorghe Lazăr, cu fragmente din piese clasice, iar în 1819 s-a jucat „Hecuba” de Euripide, cu Ion Heliade Rădulescu în rolul principal (în travesti).
Primul teatru bucureştean a fost la „Cișmeaua Roșie”, în locul în care astăzi se intersectează Calea Victoriei cu strada General Berthelot, fiind fondat de către domnița Ralu, fiica domnului Ioan Gheorghe Caradja, unde au dat spectacole în limba greacă tineri eteriști, în frunte cu Costache Aristia. Pe această primă scenă de la Cișmeaua Roșie, publicul românesc a văzut pentru întâia dată Hoții de Schiller, Faust de Goethe sau Emilia Galotti de Lessing.
A urmat înfiinţarea Societăţii Filarmonice din Bucureşti, în 1833, la iniţiativa lui Ion Câmpineanu şi Ion Heliade-Rădulescu, şi de aici, începutul profesionalizării artei dramatice româneşti, urmată, la puţin timp, în 1836, de înfiinţarea Conservatorului Filarmonic-dramatic din Iaşi.
Astfel, au fost alcătuite repertorii ce cuprindeau traduceri din literaturile dramatice franceză (Moliere, Voltaire) şi italiană, iar în cadrul eforturilor de organizare instituţională a teatrului, apăreau primele scrieri dramatice originale româneşti.
A urmat Revoluţia de la 1848, în care teatrul reprezenta unul din principalele elemente de emancipare naţională, iar în 1855, Matei Millo, una din marile personalităţi ale teatrului românesc, este pus să conducă destinul mişcării teatrale bucureştene.
În 1864, Alexandru Ioan Cuza înfiinţa conservatoarele de artă dramatică – „de muzică şi declamaţie” – de la Bucureşti şi laşi.
În acea perioadă, teatrul românesc modern era influenţat de munca unor personalităţi excepţionale precum Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, B. P. Hasdeu, Matei Millo, Costache Caragiale şi Mihail Pascaly, angajate cu toată convingerea şi forţa lor creatoare.
Era perioada în care artele spectacolului erau dominate de mari personalităţi precum Grigore Manolescu, Aristizza Romanescu, C.I. Nottara, Ştefan Iulian, Agatha Bârsescu, Aglae Pruteanu, Paul Gusty.
* * * * *
C.I. Nottara şi-a început cariera artistică o dată cu Grigore Manolescu şi Aristizza Romanescu, fiind reprezentantul „generaţiei de aur” de la sfărşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
C.I. Nottara s-a născut la Bucureşti, la 5 iunie 1859, tatăl său fiind Ion Nottara, consilier la Curtea de Conturi, cu origini greceşti.
Părinţii săi i-au asigurat, încă de la cea mai fragedă vârstă, o educaţie aleasă, tipică pentru familiile burgheze ale acelor ani.
În perioada 1866 – 1870, C. I. Nottara a urmat cursurile primare la Pensionul Libertatea, apoi, între anii 1870-1876 cursurile secundare la Liceul Sf. Sava. Apoi, la doar 16 ani, a rămas orfan de ambii părinţi, şi a intrat sub protecţia unui tutore, Iacovache, care însă nu era prea preocupat de dorinţele şi înclinaţiile tânărului.
Totuşi, C.I. Nottara intră în contact cu lumea teatrului, a urmat, între anii 1876 – 1879, Conservatorul din Bucureşti, la clasa lui Ştefan Vellescu, învăţând şi, în paralel, jucând în trupa lui Mihail Pascaly.
Din anul 1877 a fost angajat ca „elev” la Teatrul Naţional Bucureşti de către Ion Ghica, el remarcându-se rapid datorită unor calităţi artistice absolut excepţionale.
A studiat şi la Teatrul Odeon din Paris, unde şi-a îmbogăţit experienţa artistică, vizionând, în vara anului 1883, reprezentaţiile marilor actori ai vremii: Got, Delaunay, Worms, de Terrandy, Mounet-Sully, fraţii Coquelin, Julie Bartet.
În anul următor, a jucat rolul lui Horaţiu din „Fântâna Blanduziei” de Alecsandri, iar mai apoi a jucat, în rolul prefectului Ştefan Tipătescu, alături de Aristizza Romanescu, Ştefan Iulian, Mihail Mateescu şi Ion Petrescu, în premiera capodoperei lui Caragiale, „O scrisoare pierdută”, spectacol care a avut loc la 13 noiembrie 1884).
A urmat rolul lui Shylock din „Neguţătorul din Veneţia” de W. Shakespeare, apoi a întreprins un turneu triumfal în toată ţara.
La 30 iunie 1889, reintra în trupa Teatrului Naţional Bucureşti, fiind ales membru în Comisia societarilor, ulterior reprezentându-şi colegii de scenă fie în Comisia societarilor, fie în Comisia financiară, fie în ambele.
Este numit, apoi, director de scenă pentru câteva piese, a realizat rolul lui Ion din „Năpasta” de I.L. Caragiale şi „Oedip” de Sofocle, în anii următori impresionând şi în Haretwing din „Eva” de Richard Voss şi Oberton din „Visul unei nopţi de vară”, de W. Shakespeare.
În 1892, actorul Grigore Manolescu a murit, iar rolurile sale au fost preluate de C. I. Nottara, în calitate de regizor şi interpret, de aici urmând perioada în care acesta a întruchipat roluri dificile interpretate cu o deosebită vigoare, remarcabil, printre acestea aflându-se rolul titular din drama lui Davila, „Vlaicu-Vodă” sau rolul principal din Regele Lear de W. Shakespeare.
În februarie 1909, a jucat memorabilul rol Ştefan din „Apus de soare” de Delavrancea, pentru ca în stagiunea următoare să realizeze rolul Luca Arbore în „Viforul”, urmate de personajele principale din „Hagi-Tudose” de Delavrancea şi din „Cocoşul negru” de V. Eftimiu.
În 1926, după o jumătate de veac de activitate de excepţie în teatru, devine, alături de Paul Gusty, Aristide Demetriade, Nicolae Soreanu şi Maria Filotti, societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti, iar mai apoi, a devenit societar pe viaţă.
Însă C. I. Nottara nu a fost doar un excepţional actor şi regizor, care şi-a dedicat întreaga viaţă scenei româneşti, ci şi un strălucit dascăl, care a educat generaţii întregi de actori, nu doar de la catedră, ci şi de pe scenă, printre elevii săi aflându-se viitori mari actori precum Tony Bulandra, Velimir Maximilian, Ion Manolescu, Maria Ventura, Maria Filotti.
În cele circa 700 de roluri realizate, în peste 60 de ani de carieră, el a perfecţionat jocul actorului, conducându-l către clasic, întruchipând perfect în expresia dramatismului masculin. Însă Nottara a încercat să fie mereu în pas cu timpul, a acceptat influenţa şcolilor teatrale moderne, incluzând în creaţiile sale modificări de substanţă.
Ca o recunoaştere a meritelor sale de actor, profesor şi regizor, Societatea Dramatică din Bucureşti i-a donat o parte din banii cu care, în anul 1931, a fost finalizat Căminul Nottara, adevărat loc de pelerinaj pentru tinerii actori, regizori, interpreţi.
C.I. Nottara a murit la 16 octombrie 1935, la București.
În anul 1956, Căminul Nottara, situat actualmente pe Bd. Dacia din Bucureşti, a fost transformat în Muzeul Memorial C.l şi CC. Nottara, în urma donaţiei făcute de Ana Nottara, soţia compozitorului Constantin C. Nottara, fiul marelui actor şi regizor.
Căminul Nottara dezvăluia fiecărui vizitator o galerie de artişti ai „generaţiei de aur” (elevi, discipoli şi actori): Ştefan Velescu, Agatha Bârsescu, Agripina Macri, Matei Millo, Costache Caragiale, Marioara Ventura, Agripina Macri-Eftimiu, Marioara Voiculescu, Maria Filotti, Ion Manolescu, Olimpia Bârsan etc.
Parterul muzeului era marcat de modestia în care a trăit marele actor (mobilier eclectic funcţional gen sfârşit de secol XIX, împodobit doar cu tablouri, statuete de bronz primite în dar de la admiratori).
Aici exista şi o vastă bibliotecă (cca. 7300 de volume) cuprinzând: literatură română, poezie, proză, poezii în limba franceză, literatură dramatică în limba franceză şi română, dicţionare, reviste de teatru, critică teatrală, istoria literaturii dramatice, critică muzicală, partituri etc.
Prin toate valorile expuse, Muzeul Memorial Nottara era un muzeu cu caracter educaţional, ocupându-se de conservarea bunurilor artistice şi valorificarea lor.
În prezent Muzeul Memorial C.I. și C.C. Nottara s-a mutat din sediul de pe Bulevardul Dacia nr. 105, întrucât clădirea nu mai corespunde normelor de conservare a obiectelor, iar colecția familiei Nottara nu mai poate fi deschisă publicului în această locație. De asemenea, clădirea a fost administrată de Muzeul Municipiului București în baza unui contract de închiriere, fără a fi proprietar al clădirii, în urma procesului de retrocedare intentat de către doi moștenitori ai Anei Nottara, fondatoarea muzeului.
