Vizita președintelui american Joe Biden în Europa pe fondul războiului din Ucraina, mersul conflictului din Orientul Apropiat și alegerile europene sunt temele care au preocupat în mod deosebit presa internațională în acest weekend.
„Europa nu mai e un continent al păcii”, a avertizat președintele ucrainean Volodimir Zelenski în Adunarea Națională a Franței, la o zi după ceremoniile marcând debarcarea Aliaților în Normandia, consemnează Le Parisien. Spaniolul El Mundo subliniază că „Zelenski a fost invitat de onoare la aniversare, în prima linie alături de Joe Biden, Olaf Scholz și Emmanuel Macron. Aliații își strâng rândurile cu Zelenski, iar SUA și Franța au reiterat deopotrivă că nu vor abandona Ucraina și și-au consolidat ajutorul într-un moment delicat pe front.” „Ucraina, Israelul și comerțul – pe agenda discuțiilor dintre Emmanuel Macron și Joe Biden”, titrează France 24. S-a discutat de asemenea despre „cooperarea în regiunea Indo-Pacifică, schimbările climatice, inteligența artificială și lanțurile de aprovizionare”, ideea generală fiind „să sincronizăm din nou” agendele americană și europeană. În acest context Vladimir Putin a formulat vineri noi amenințări nucleare: „Putin amenință cu un răspuns asimetric în cazul furnizării de arme de precizie Ucrainei” și „nu exclude modificări la doctrina militară privind utilizarea armelor nucleare”, reține ziarul catalan El Periódico. Între timp, „spionajul militar ucrainean a lovit un avion militar Su-57 pe aerodromul Ahtubinsk din regiunea Astrahan, la 589 de kilometri în spatele frontului”, o reușită spectaculoasă și o premieră pentru Kiev, transmite publicația ucraineană Korespondent. Iar „un alt eșec pentru Putin”, potrivit La Razon, e că „Bruxelles-ul deschide calea pentru intrarea Ucrainei și Moldovei în UE”, întrucât „Comisia Europeană a conchis că cele două țări și-au finalizat reformele necesare și le solicită membrilor să negocieze aderarea lor la UE”. Cotidianul american The Wall Street Journal ilustrează printr-un caz individual „costul uman al politicii ezitante în privința Ucrainei”. Irina Țibuh, un medic militar de 25 de ani, a salvat numeroși răniți din „cele mai sângeroase bătălii din Ucraina”, doar pentru a ajunge ea însăși să fie ucisă din cauza „penuriei de arme și limitelor impuse asupra folosirii lor care au făcut ca oblastia Harkov să devină vulnerabilă”. Săptămânalul britanic The Spectator explică cum „plănuiește Putin să-și finanțeze un război veșnic în Ucraina”. După ce și-a pus economia pe picior de război, urmează pasul următor, o reorganizare fiscală cum nu s-a mai văzut de aproape un sfert de secol. Pe lângă impozitul fix pe venit de 13%, care va rămâne în vigoare, se va introduce și un impozit progresiv deasupra unui anumit prag de venituri. Alături de mărirea taxelor corporatiste și eliminarea unor facilități fiscale, Moscova se așteaptă să obțină în 2025 venituri suplimentare echivalând cu 1,4% din PIB. Revista americană The Atlantic explică în schimb de ce sunt rușii „fericiți” în vreme de război: „Proiectul imperial al lui Putin e fundamentat de o tradiție veche de secole a cârmuirii autoritare și de o desconsiderare a drepturilor individuale”.
În Orientul Apropiat se vorbește tot mai des de un război între Israel și Liban, constată săptămânalul britanic The Economist, precizând că atât Israel cât și Hezbollah ar vrea să evite unul, doar că acest lucru „e tot mai greu de făcut”. „ONU a inclus vineri armata israeliană pe «lista neagră» a entităților dăunătoare copiilor”, semnalează publicația spaniolă ABC. Pe aceeași listă se mai află „organizații jihadiste precum Statul Islamic sau Boko Haram și țări precum Afganistan, Myanmar sau Somalia”. Benjamin Netanyahu a calificat măsura drept „delirantă”, apreciind că „ONU s-a plasat astăzi pe lista neagră a istoriei când s-a alăturat susținătorilor ucigașilor Hamas”. Și ministrul israelian de externe Israel Katz a calificat decizia drept „rușinoasă”, afirmând că Antonio Guterres „va fi amintit în istorie ca un secretar general antisemit care a ales să ignore crimele sexuale ale Hamas și dreptul Israelului la autoapărare”. Cotidianul israelian Haaretz, reprezentând în general opoziția de stânga, consideră însă măsura „justificată”, și observând că „nu este o coincidență” că Israelul a ajuns pe aceeași listă cu Siria. The Jerusalem Post afirmă totuși duminică în editorialul său că „Israelul trebuie să continue demantelarea infrastructurii care face posibil terorismul”, iar „comunitatea internațională trebuie să recunoască faptul că dreptul la autoapărare al Israelului este non-negociabil”. Iar eliberarea a patru ostatici de către forțele israeliene subliniază „necesitatea crucială a operațiunilor militare din Gaza”. Salvarea ostaticilor, printre care și Noa Argamani, răpită de la festivalul de muzică Nova, a fost o operațiune „executată aproape perfect ziua în amiaza mare”, apreciază site-ul israelian Ynet News. Succesul ei înseamnă însă și că teroriștii Hamas „vor depune de acum eforturi mai mari de a ascunde și păzi ostaticii”. The Washington Post amintește că în Gaza sunt ținuți ostatici și cetățeni americani, despre care în SUA nu se vorbește prea mult. Teroriștii au ucis pe loc 44 de americani și au luat 12 ostatici, din care ar mai fi în viață opt. Un reprezentat democrat consideră că ei „nu sunt pomeniți suficient doar pentru faptul că sunt evrei”. În orice caz, conchide articolul, „dacă SUA permit ca ostaticii americani să putrezească în Gaza, acest fapt va dovedi că teroriștii au o strategie bună”. „Ostaticii se preschimbă din simboluri ale tragediei în embleme ale speranței”, scrie britanicul The Telegraph alături de o fotografie cu Noa îmbrățișându-și fericită tatăl. „Un moment de bucurie care conține și un moment de limpezime. Războiul Israelului din Gaza nu e unul de agresiune, de sete de sânge ori de cucerire. În ciuda propagandei Hamasului, […] e un război de apărare ce ține de umanitate, de dragoste. Dragoste de familie. După 7 octombrie evrei din toată lumea au fost întrebați dacă au rude în Israel. A existat un singur răspuns: da, nouă milioane de rude, din care sute în captivitate în Gaza.”
Alegerile europene „nu ar trebui să fie despre politica naţională, însă realitatea e oarecum diferită”, transmite BBC. „În întregul bloc comunitar mulţi oameni nu au în minte politica de la Bruxelles când votează, ci se folosesc de scrutin ca de un referendum sau un protest la adresa guvernului național. Partidele de dreapta şi de extremă dreapta au înregistrat progrese semnificative în Europa în ultimii ani, inclusiv în rândul tinerilor care votează pentru prima dată.” Aceeași idee o regăsim vineri la portughezul Jornal de Notícias: „Candidații care își finalizează astăzi turul prin țară nu s-au obosit prea mult să vorbească despre Europa. Au fost mai ocupați cu politica internă, unghi asupra căruia jurnaliștii au insistat de asemenea. E păcat, pentru că UE este astăzi asediată de mai multe pericole și e vital să le acordăm o atenție sporită.” Euronews crede că „alegerile vor lua temperatura politică a celor 27 de state membre cu privire la aspecte cruciale precum schimbările climatice și viitorul Pactului Verde, redresarea economică după pandemie, migrația și rolul UE pe scena mondială. Miza e mare pentru oricine va prelua conducerea instituțiilor europene, determinând cursul politic al UE în următorii cinci ani”. Cotidianul britanic The Guardian comentează că „la primele alegeri europene de după Brexit, alegătorii sunt chemați să-i aleagă pe cei 720 de parlamentari ai unicului parlament din lume ales prin vot transnațional. Potrivit sondajelor, partidele de centru pro-europene își vor păstra majoritatea, dar greutatea și influența lor vor fi mai încercată ca niciodată, întrucât partidele naționaliste și de extrema dreaptă sunt pe cale să-și adjudece un număr-record de voturi”. Sau, „27 de țări şi o singură mare provocare: valul suveranist contestă axa pro-UE”, după cum rezumă chestiunea agenția italiană Ansa. De aceea „majoritatea Ursulei formată din populari, socialiști și liberali ajunge în parlament cu un singur obiectiv: să stingă speranțele extremei drepte și ale suveraniştilor de a submina echilibrul în UE”. Francezul Le Nouvel Obs sesizează totuși, în ciuda tendinței generale, că „viitorul rămâne incert pentru regimul lui Viktor Orban”, ca urmare a apariției lui „Péter Magyar, un nou venit în peisajul politic ungar care pare acum a fi principalul adversar al regimului”. Acesta reprezintă însă o necunoscută, apreciază toți analiștii chestionați de ziar. Cotidianul italian Il Sole 24 Ore publică un interviu cu Heather Grabbe, expertă în științe politice la grupul Bruegel, care caută să mai domolească temerile referitoare la extrema dreaptă: „În cazul în care va câștiga dreapta populistă, va trebui să-și schimbe abordarea pentru a conta. Având în vedere particularitatea votului european, avalanșa dreptei încă trebuie demonstrată. Dar, mai presus de toate, va trebui evaluată capacitatea acestor partide de a influența viitoarea activitate legislativă a parlamentului.” Publicația elenă In.gr titrează „România, o «verigă» nevăzută în ascensiunea extremei drepte europene”. Articolul discută pe larg cazurile AUR și Șoșoacă, dar reținem explicația succesului lor în viziunea jurnaliștilor greci: „E vorba despre un fenomen care se datorează unui cumul de factori într-o țară cu un PIB per capita sub media UE, în afara zonei euro și parțial în spațiul Schengen. Deși majoritatea românilor recunosc beneficiile aderării la UE în 2007, există puțină încredere sau înțelegere a modului în care funcționează instituțiile europene. Inflația ridicată și creșterea costului vieții, înrăutățite de războiul din Ucraina, au radicalizat mulți alegători disperați. Mulți, în special în mediul rural, dar și, masiv, tinerii se declară dezamăgiți sau deconectați de partidele tradiționale de la putere. Pe lista problemelor se adaugă o corupție endemică.”/asuba
(Andrei Suba, RADOR)
