Premierul ceh a anunțat o posibilă implicare a Rusiei în tentativa de incendiere a autobuzelor din Praga

Premierul ceh Petr Fiala a anunţat că Rusia s-ar putea afla în spatele tentativei de incendiere a autobuzelor urbane din Praga, care a avut loc pe 5 iunie. El a făcut aceste declaraţiiîn cadrul unei conferințe de presă, relatează Reuters. ‘Există suspiciunea că atacul a fost organizat și finanțat, probabil din Rusia. Aceasta face parte din războiul hibrid pe care Rusia îl poartă împotriva noastră, de care trebuie să ne apărăm și pe care trebuie să-l oprim. Rusia încearcă să submineze încrederea cetățenilor în statul nostru’, a susţinut Fiala. El nu a oferit alte detalii despre o posibilă implicare a Moscovei în incendierea autobuzelor. Poliția cehă a raportat că un tânăr de 26 de ani a fost reținut în legătură cu tentativa de incendiere a autobuzelor. El a fost acuzat de terorism. Deținutul riscă până la 20 de ani de închisoare. După cum notează Reuters, bărbatul nu a reușit să provoace incendiul, parțial din cauza vigilenței personalului din depozitul de autobuze. Potrivit agenției, suspectul este din America de Sud. În luna mai, The Wall Street Journal a scris că autoritățile europene suspectează din ce în ce mai mult Rusia de implicare în sabotarea infrastructurii critice și susţin că există o ‘urmă rusească’ în actele de sabotaj, dar nu găsesc probe certe care să acuze direct Kremlinul. La rândul său, Financial Times a relatat că serviciile de informații ale țărilor Uniunii Europene și-au avertizat guvernele că autoritățile ruse plănuiesc acte de sabotaj în Europa. Kremlinul a catlogat aceste acuzații drept nefondate.(www.meduza.io – 10 iunie, ora 22:11)/vdraguta/dsirbu

RADOR RADIO ROMÂNIA, 11 iunie