Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a sosit în Germania, pentru a participa la Conferința pentru restaurarea Ucrainei. Zelenski a făcut un anunţ în acest sens luni seară, într-un mesaj postat pe contul său de Telegram. În timpul vizitei, preşedintele ucrainean va purta discuții cu cancelarul Olaf Scholz și cu alţi lideri germani. Conferința privind restaurarea Ucrainei va reuni instituţii, companii și organizațiile dispuse să ajute Ucraina. „În condițiile terorii aeriene ruseşti, soluțiile urgente pentru industria energetică ucraineană vor fi principala noastră prioritate” – a subliniat președintele Ucrainei. Zelenski a adăugat că va discuta cu Olaf Scholz despre sprijinul suplimentar pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei, dezvoltarea sistemului de apărare aeriană și producția comună de arme. „Ne vom coordona pozițiile, înainte de summitul pentru pace, summitul Consiliului European și cel al NATO” – a menţionat șeful statului. În plus, Zelenski se va întâlni cu președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier și cu președinta Bundestagului, Bärbel Bas și va vizita, de asemenea, o bază militară unde sunt antrenați soldați ucraineni.(Agenția de presă RBC – 11 iunie)/sdan/dsirbu