Autor:Alexandru Eduard Balaci
Context
Acum 176 de ani (1848) avea loc declanşarea Revoluţiei paşoptiste la Bucureşti, când domnitorul Gheorghe Bibescu este silit să semneze Constituţia şi să recunoască noul guvern format din: Nicolae Bălcescu, Nicolae şi Ştefan Golescu, Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu, Constantin Kretzulescu, C. A. Rosetti şi colonelul Ioan Odobescu. Revoluţia a inclus un Minister al Trebilor din Afară, un corp de diplomaţi, acţiunea diplomatică propriu-zisă având de toate elementele specifice: demersuri diplomatice directe către reprezentanţii diplomatici ai unor mari puteri; negocieri cu diplomaţii unei puteri ostile, în speţă tratativele cu reprezentanţii Imperiului Otoman; trimiterea peste hotare a unor diplomaţi cu „însărcinări speciale”.
Modul de organizare
Organizarea revoluției în Țara Românească a revenit cercului revoluționar „Frăția”. La 10 mai se înființează Comitetul Revoluționar din Țara Românească format din intelectuali și boieri liberali. Comisia sa executivă avea trei membri: Nicolae Bălcescu, Al. G. Golescu și Ion Ghica. Comisia adoptă programul revoluției cu 22 de puncte. Printre ele erau eliberarea și împropietărirea clăcașilor prin despăgubire. Ion Ghica este trimis la Constantinopol pentru a cere Porții să accepte programul în schimbul recunoașterii suzeranității otomane.
Revoluția începe în 9 iunie la Islaz. Liderii Ion Heliade Rădulescu, Christian Tell și Ștefan Golescu citesc „Proclamația de la Islaz”. Se decide ca Guvernul provizoriu format în 7 iunie să pornească în fruntea mulțimii în marș spre București. În 11 iunie revoluția iese triumfătoare în capitală.Domnitorul, Gh.Bibescu este forțat să semneze programul revoluției. Înțelegând că această situație nu îi este favorabilă, abdică și fuge la Brașov. Proclamația de la Islaz cerea:autonomie legislativă și administrativă, convocarea unei adunări constituante din reprezentanții tuturor stărilor, egalitatea politică și eliberarea clăcașilor prin despăgubire.
Revoluționarii înțeleg că guvernul nu poate rezista fără susținerea principalelor categorii sociale: boierimea și țărănimea. De aceea încearcă să rezolve problema agrară. În 9 iulie este înfințată o Comisie a proprietății în care atât moșierii, cât și țăranii clăcași sunt reprezentanți egal. Dar revoluția era în declin și crearea comisiei se realizează prea târziu. Lucrările acesteia nu au putut decât să convină asupra problemei împropietăririi cu despăgubire. În felul acesta rolul revoluției era pus sub semnul întrebării. În timp, răsculații au demonstrat că nu știau cum să folosească puterea nouă pe care o dețineau.
Țăranii au rămas în afara revoluției. Majoritatea conducătorilor erau boieri și nu au luptat pentru emanciparea lor. Ion Heliade Rădulescu, autorul Proclamației de la Islaz era antițărănist, Ion Ghica credea că soarta țării poate fi hotărâtă doar pe baza capitulației cu Poarta și că puterea trebuie să aparțină boierilor. Pe de altă parte existau și revoluționari ca A.G. Golescu, Nicolae Bălcescu și Ion Ghica, care promovau ideile revoluției. Golescu susținea că boierii trebuiau să renunțe la 9 pogoane de pământ, în numele lor ar fi fost trecute în niște registre aurite;Bălcescu era foarte apropiat de popor, iar Ghica avea un simț practic, foarte eficient pentru revoluție. La 28 iunie trupele ruse intră în Moldova și în aceeași zi guvernul revoluționar părăsește capitala cu destinația Rucăr. La 15 iulie guvernul provizoriu își anunța demisia. Revoluționarii încearcă să ducă tratative cu puterile internaționale. Amenințate cu intervenția otomană și rusă, Principatele încearcă să găsească sprijin în exterior, dar acest lucru nu se înfăptuiește.
La 19 iulie trupele turcești conduse de Suleimna Pașa trec Dunărea pe la Giurgiu. Au loc tratative între reperezentații guvernului provizoriu și comandantul turc. Se hotărăște ca guvernul să fie înlocuit cu o locotenență domnească din trei persoane șisupunerea programul revoluționarilor atenției sultanului. Nemulțumită de aceste decizii, Rusia intervine și cere numirea unui comandant mai dur. Acestă dorință este concretizată în persoana lui Fuad Pașa care începe reprimarea revoluției. Nemulțumită, populația din Bucureti organizează un protest, unde ard Regulamentul Organic.
La 13 septembrie trupele otomane intră în București și reprimă revoluția, odată cu înăbușirea ultimei rezistențe armate, cea de pe Dealul Spirii a pompierilor locotenentului Pavel Zăgănescu. Proclamația lui Fuad Pașa anunță restaurarea regimului regulamentar. Între timp, în 15 septembrie, în Muntenia intrau și trupele rusești. Revoluția lua sfârșit. Deși revoluțiile au fost înăbușite în spațiul românesc, au reprezentat primul strigăt de eliberare al românilor. De asemenea, au constituit și unul dintre punctele care au dus la obținerea independenței și a Unirii sub numele de România Mare.
Biblografie
Calendar Rador
https://historia.ro/sectiune/general/revolutia-pasoptista-170-de-ani-directie-cheie-570236.html
