RADOR RADIO ROMÂNIA (13 iunie) – O grupare de infractori cibernetici a fost destructurată de autoritățile judiciare române și franceze. Din cercetări a reieșit că atacatorii au reușit să acceseze sistemele informatice ale unor persoane din mai multe state europene cărora le-au criptat datele pentru a le cere ulterior bani ca răscumpărare. Potrivit redactorului RRA Diana Surdu, în România au avut loc săptămâna trecută patru percheziții, în cursul cărora au fost confiscate mai multe sisteme informatice, a fost pus sechestru asupra conturilor bancare a doi membri ai grupării, în care erau depozitați 55.000 euro. De asemenea, unul dintre suspecți care a fost prins în flagrant a fost arestat preventiv în vederea extrădării în Franța.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 13 iunie)/abranescu/asalar