„Agenda globală” – Realizator: Ianna Ioniţă – Reporter: Iulian Olescu
Realizator: Fundaţia Regală Margareta a sărbătorit în această seară, la Palatul Elisabeta, 34 de ani de existență.
Reporter: Fundația Regală Margareta a României a reunit la Palatul Elisabeta lideri de companii și parteneri importanți pentru proiectele fundației și dezvoltarea comunităților durabile din România, cu ocazia prezentării raportului anual al fundației. Documentul prezintă rezultatele obținute, evidențiind impactul social al proiectelor desfășurate, care au ajuns la un număr de aproape 10.000 de beneficiari. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, președinte al Fundației Regale Margareta a României, a subliniat dificultățile întâmpinate în primii ani ai existenței fundației și a mulțumit celor care s-au implicat în sprijinirea activităților sale.
Majestatea Sa Margareta: Noi am început acum 34 de ani. Şi a fost greu la început. Am fost cu sora mea, am venit aici, am început fundația, inspirată de reginele României, care fiecare a făcut ceva pentru țară și cu încurajarea tatălui nostru, care încet, încet toată lumea a început să înțeleagă despre ce este vorba și graţie dumneavoastră și oamenii ca dumneavoastră, care în toți acești ani au ajutat fundația, au dat bani, timp, angajamentul și dragostea pentru copii, pentru persoanele mai în vârstă, pentru tot ce poate fi mai frumos în această țară ne-au inspirat. Am creat și împreună o echipă minunată. La toată lumea ne-a dat această inspirație, această forță de a continua pas cu pas națională mare, cu mari realizări. Şi, deci, sunt aici să vă mulțumesc pentru toate această încurajare, ajutor, energie, inspirație. Mulțumesc foarte mult!
Reporter: Mugurel Mărgărit, director executiv al Fundației Regale, a subliniat importanța inovațiilor sociale și implementarea conceptului de intergenerațional în diverse comunități, concept destinat a fi adoptat la nivelul întregii societăți în vederea folosirii în politicile publice a experienței vârstnicilor.
Mugurel Mărgărit: În 2024 avem zece proiecte. Continuăm să lucrăm cu peste 50 de organizații partenere, pentru a dezvolta comunități și pentru a sprijini copii, seniori și tineri. Învățăm enorm din interacțiunea cu organizațiile mici, cu oamenii curajoși care au inițiative civice, născute din nimic altceva decât dorința unei schimbări pozitive. Îi ascultăm pe seniori la Telefonul Vârstnicului și creăm proiecte care să îi scoată din izolare și să-i aducă alături de noi în era digitală. Ne lăsăm călăuziți de ceea ce ne unește, un cumul de valori, generozitate, responsabilitate, integritate, puterea exemplului și loialitate și de credința că România își va atinge adevăratul potențial atunci când vom avea respect pentru noi și pentru toți ceilalți din jurul nostru.
Reporter: Reprezentanții fundației au subliniat faptul că proiectele intergeneraționale și colaborările extinse cu organizații din țară contribuie la realizarea unor obiective în concordanță cu agenda 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă, cum ar fi educația de calitate, reducerea inegalităților, sănătatea și bunăstarea, parteneriate eficiente, precum și crearea unor comunități durabile. Datorită sprijinului oferit de sponsori și parteneri, fundația a reușit și în 2023 să susțină seniorii singuri, să ajute copiii din familii sărace aflați în pragul abandonului școlar, să sprijine tinerii talentați în urmarea visurilor lor artistice și să ajute organizații să crească și să-și extindă contribuția în comunitatea în care acționează. Evenimentul de astăzi s-a bucurat, de altfel, și de câteva momente muzicale de excepție, susținute de tineri beneficiari ai programului național Tinere Talente al Fundației Regale./RADOR RADIO ROMÂNIA//aburtica
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (13 iunie)