Armata israeliană anunţă „pauze tactice” în activitatea militară din Gaza, pentru livrarea ajutoarelor umanitare

Armata israeliană a anunţat, duminică, implementarea zilnică a unor „pauze tactice” în activitatea militară în unele zone din sudul Fâşiei Gaza, pentru a permite accesul mai multor ajutoare în enclava palestiniană, unde, potrivit organizaţiilor internaţionale, criza umanitară este tot mai gravă. Armata israeliană a precizat că activitatea militară va fi întreruptă zilnic de la 5:00 GMT până la 16:00 GMT, pe termen nedeterminat, de-a lungul şoselei de la trecerea de frontieră Kerem Shalom până la Şoseaua Salah al-Din, iar apoi către nord. (REUTERS – 16 iunie)/mbrotacel/ctuluc

RADOR RADIO ROMÂNIA (16 iunie)