Zelenski a declarat că este gata să înceapă negocierile cu Federaţia Rusă, dar cu o condiție

Ucraina este gata să înceapă negocierile cu Rusia „chiar mâine”, însă pentru aceasta trebuie respectată o condiție, a declarat liderul ucrainean Volodimir Zelenski, la conferința de presă ținută după încheierea summitului din Elveția. El a explicat că Moscova trebuie să respecte integritatea teritorială a Ucrainei. Numai în acest caz sunt posibile negocieri, a remarcat Zelenski. Președintele ucrainean a adăugat că după primul summit de pace din Elveția ar trebui să aibă loc un al doilea, la care prezența reprezentanților Federației Ruse va arăta că „aceștia doresc pacea și sunt gata să pună capăt conflictului”. După cum transmite Rosbalt, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a făcut de mai multe ori declarații referitoare la ilegitimitatea lui Zelenski. Mandatul prezidențial al acestuia a expirat pe 20 mai, dar din cauza legii marțiale din Ucraina alegerile au fost anulate. Secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, a declarat ieri că Zelenski „nu este persoana cu care se pot încheia” acorduri. Potrivit agenției de presă citate, în intervalul 15-16 iunie, în orașul elvețian Bürgenstock s-a desfășurat summitul pentru Ucraina. Declarația finală a fost semnată de 84 din cele 101 delegații. Federația Rusă nu a fost invitată să participe la summit./snicolau/avladucu

(www.rosbalt.ru – 17 iunie)