Puțini ar crede că un act de rutină, devenit aproape un automatism, în viața de toate zilele a epocii noastre, cel al îmbăierii, poate oferi un material atât de bogat încât nu numai să acopere subiectul unei cărți, ci și să ofere o perspectivă inedită asupra parcursului Principatelor Române spre modernitate. Și totuși, cartea ”Băi, hammamuri, desfătări” a specialistului în epoca fanariotă Tudor Dinu reușește să creeze pe baza acestui banal obicei al îmbăierii un tablou bine documentat, dar totodată pitoresc și presărat chiar cu picanterii, al unei societăți care descoperă igiena prin practici orientale pentru a cădea apoi în mirajul balneologiei occidentale.
Țara Românească și Moldova au beneficiat de privilegiul, ”cel mai însemnat” după cum subliniază profesorul Tudor Dinu în cartea sa, ”de a-și păstra caracterul de provincii exclusiv creștine de-a lungul întregii perioade a dominației otomane”, firește ”în schimbul plății unor sume împovărătoare de bani”, după cum ține să sublinieze de asemenea autorul. Acest lucru a însemnat că ”supușii musulmani nu aveau dreptul de a se stabili în mod permanent pe teritoriul Principatelor, unde nu erau îngăduite nici ridicarea de moschei, nici practicarea în public a religiei islamice”. Cu toate acestea, ”au pătruns treptat, până spre sfârșitul secolului al XVIII-lea și chiar ulterior, destule elemente ale civilizației otomane, lipsite însă de o coloratură propriu-zis religioasă”, adică edificii ale arhitecturii islamice laice precum hanurile, cișmelele, chioșcurile și mai ales hammamurile, dar și moda și obiceiurile orientale. Este elocventă în acest sens imaginea stereotipă a boierilor români purtând șalvari, anteriu și giubea și acoperindu-și capul cu fes, ișlic sau calpac, stând ”tolăniți pe sofale între perne moi, pufăind tacticos din lulea” și savurând ”cafea neagră însoțită de dulceață înmiresmată”.
”Cu tot oprobriul la care a fost supusă ulterior Revoluției de la 1821, atunci când Țările Române au intrat pe orbita unei benefice occidentalizări”, ”această orientalizare a stilului de viață al claselor superioare din Principate nu a marcat un regres” din mai multe puncte de vedere, după cum susține profesorul Tudor Dinu. Un exemplu este ”rolul pozitiv” jucat de băile turcești – hammamuri – în ”modernizarea țărilor române, contribuind nu doar la sporirea gradului de igienă în rândurile populației, ci și la apariția unei culturi a bunăstării corporale într-o epocă în care biserica încă mai înfiera în mod oficial spălatul ca sursă fundamentală a păcatului trupesc”. Sigur, răspândirea hammamurilor nu a fost lipsită de picanteriile aferente unor astfel de stabilimente, cartea documentând chiar mai multe posibilități de desfătare în Principate, întrucât spre deosebire de spațiul balcanic aflat sub normele religiei musulmane, aici se putea bea alcool, iar petrecerile de după îmbăiere erau condimentate din plin și cu ritmuri vesele de taraf. Dincolo de aceste aspecte, băile turcești, mai ales cele publice care se adresau păturilor medii și chiar inferioare ale societății, au însemnat o creștere semnificativă a nivelului de civilizație din Principate.
Apetitul pentru primenirea trupului după ritualuri orientale a deschis calea spre îmbrățișarea cu frenezie a unei alte mode ce se dezvoltă în epocă: curele atotvindecătoare în ”băile evropenești”, adică în stațiunile balneare ale timpului, preferata boierilor din Principate fiind Mehadia (Băile Herculane), aflată pe atunci în Imperiul Habsburgic. ”Sejururile balneare în Transilvania, precum și, ulterior, în alte zone din Europa au reprezentat nu doar prilejuri de satisfacție individuală pentru membrii aristocrației noastre, ci și adevărate ferestre deschise spre Apus, cu civilizația și elitele căruia intrau acolo în contact nemijlocit”. Iar dacă pare puțin lucru, trebuie avut în vedere că în perioada fanariotă, ”aproape nimeni nu călătoarea peste hotare”, iar ”cei interesați să meargă la băi erau nevoiți să solicite o permisiune în acest sens de la însuși vodă”. Purtată de mirajul băilor ”evropenești”, protipendada vremurilor a depășit nu numai restricțiile existente în libera circulație, ci și pericolele și dificultățile pe care le presupunea o astfel de călătorie pe drumuri proaste și nesigure, deschizând astfel o ”pagină însemnată din lungul proces de occidentalizare a spațiului românesc”.
În plus, ”încrederea dobândită de boierii noștri în știința vest-europeană a balneologiei” a dus la primele ”eforturi concertate de descoperire și valorificare a izvoarelor terapeutice din Principate” și la înființarea primelor stațiuni balneare, ”frecventate de un public larg, inclusiv din clasa de mijloc”. ”Se năștea astfel și la noi turismul de plăcere”.
În final, ”băile evropenești” s-au impus, dar după cum subliniază profesorul Tudor Dinu, ”adoptând cuceririle civilizației apusene, ce avea să contribuie neîndoios la creșterea calității vieții noastre, noi am distrus programatic vestigiile lumii otomane, de care astăzi nu mai amintește aproape nimic în orașele Valahiei și Moldovei”.
În România, mai există o singură baie turcească și poate fi vizitată în cadrul Muzeului Golești din județul Argeș. Acolo este deschisă, din data de 7 iunie și timp de trei luni, o expoziție cu obiecte din ”ritualul îmbăierii la hammam”, obiecte strânse în urma unei ”adevărate vânători de comori”.
Foto credit: Muzeul Golești
Câteva din obiectele expuse – adevărate opere de măiestrie artistică, chiar dacă erau destinate folosirii în viața de toate zilele.
Foto credit: Muzeul Golești
Serviciu de cafea din epoca târzie a tradiției hammamurilor (sfârșit de secol al XIX-lea), marcând deja impunerea modei occidentale. Tradiționalele cănițe orientale (filigene) nu aveau toartă, erau foarte mici, conținând adesea câteva înghițituri de cafea care se bea amară, fiind echilibrată apoi de savurarea câtorva lingurițe de dulceață.
(Carolina Ciulu)
