Potrivit unui raport ONU, Israelul pare să fi încălcat în mod repetat legislația internațională prin bombardarea Fâșiei Gaza

Oficiul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului al ONU (OHCHR) transmite că Israelul pare să fi încălcat în mod repetat legislația internațională prin bombardarea Fâșiei Gaza. Un raport dat publicității astăzi examinează șase atacuri specifice executate între octombrie și decembrie, anul trecut.

Corespondentul BBC transmite că, potrivit raportului ONU, cele șase atacuri au implicat folosirea multor bombe împotriva unor locuințe, o școală, tabere de refugiați și o piață, bombardamente soldate cu cel puțin 218 victime. Astfel de arme cu efecte ample nu pot distinge civilii de luptători, se menționează în raport, iar prezența unor luptători în zonele respective nu poate justifica folosirea bombelor.

Raportul conchide că Israelul nu a făcut o distincție între civili și luptători și menționează că țintirea civililor în mod sistematic ar putea fi, de asemenea, o crimă împotriva umanității. /cstoica/denisse

BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 iunie