Precizări cu privire la ocuparea unui spațiu al Universității din București de către un grup de protestatari

București, 20 iunie 2024. Universitatea din București (UB) face următoarele precizări cu privire la ocuparea unui spațiu al universității, situat pe Șoseaua Panduri din București, de un grup de protestatari:

(1) Spațiul ocupat de protestatari face parte din patrimoniul Universității din București, iar în proximitatea imediată a zonei, se află atât săli de clasă ale Facultății de Psihologie și Științele Educației și ale Facultății de Sociologie și Asistență Socială, cât și un cămin care găzduiește studenți ai UB și internaționali.

(2) Acțiunile de vandalizare din ultimele zile a unor monumente istorice și a spațiilor mai multor facultăți și actele de anarhie, precum și sesizările tot mai numeroase din partea studenților și a cadrelor didactice care reclamă inclusiv agresiuni fizice asupra studenților care s-au manifestat împotriva acțiunilor întreprinse de protestatari, dar și disconfortul major pe care îl creează, au determinat Universitatea din București să solicite în această dimineață, 20 iunie 2024, eliberarea spațiului ocupat de protestatari. Menționăm că acest protest nu a fost autorizat de Universitatea din București și că nici nu s-a primit vreo solicitare în acest sens.

(3) Încă din a doua zi după ocuparea acestui spațiu de câțiva protestatari, în data de 21 mai 2024, rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, a desemnat un consilier al rectorului, care, împreună cu un prorector și cu doi directori generali din Direcția Generală Administrativă a UB, au păstrat un dialog permanent cu reprezentanții desemnați ai protestatarilor. În acest sens, au avut loc două întâlniri pentru discuții, la data de 23 mai 2024 și, respectiv, 30 mai 2024. În cadrul acestor întâlniri li s-a comunicat protestatarilor poziția Universității din București public cunoscută și s-a decis acordarea unor servicii minime pentru studenții și studentele din rândul protestatarilor, precum acces la toalete pe durata zilei și nopții la sediile facultăților din apropiere, acces la prize, acces la serviciile de salubritate etc. Pe lângă aceste întâlniri, au avut loc numeroase alte discuții ale conducerii administrative a UB cu diferiți protestatari pe chestiuni punctuale.

(4) Printre altele, în timpul celor două întâlniri din 23 mai 2024 și, respectiv, 30 mai 2024, s-a convenit cu reprezentanții desemnați de protestatari ca, pe durata ceremoniilor de absolvire ale studenților de la facultățile ce au sediu în campusul de la această adresă, care, în mod tradițional, se desfășoară în zona ocupată de protestatari, aceasta să fie eliberată, urmând ca, ulterior, protestatarii să poată reveni. Protestatarii au fost anunțați joi, 6 iunie 2024, conform înțelegerii, care prevedea anunțarea cu cel puțin 48 de ore înainte de primul eveniment, că miercuri, 12 iunie 2024, va avea loc o ceremonie a Facultății de Psihologie și Științele Educației și că trebuie să elibereze zona cu o zi înainte pentru a permite amenajarea scenei, a scaunelor pentru audiență, a sistemului de sonorizare și amplasarea tuturor celorlalte echipamente necesare. În cursul după-amiezii de marți, 11 iunie 2024, reprezentanții UB au contactat protestatarii întrebându-i despre modul în care organizează eliberarea zonei pentru ceremonia de miercuri. Protestatarii au spus că reprezentanții desemnați pentru întâlnirile cu Universitatea din București nu pot decide și pentru ei și că nu vor elibera zona. Reprezentanții UB i-au rugat pe protestatari să facă acest lucru până în cursul aceleiași zile, la ora 20:00, cel mai târziu. După această oră, reprezentanții conducerii administrative a UB s-au deplasat la fața locului și, constatând că protestatarii nu au respectat înțelegerea, din contră, au incitat pe rețelele de socializare la mobilizarea altor protestatari, inclusiv din afara studenților UB, reprezentanții conducerii administrative a universității au solicitat sprijinul unor negociatori din partea forțelor de ordine, apelând serviciul unic de urgență 112. Aceștia s-au deplasat la fața locului și au convins protestatarii să își mute corturile de pe amplasamentul unde a doua zi dimineață urma să aibă loc ceremonia de absolvire menționată într-un alt amplasament de pe suprafața campusului.

(5) Ceremoniile de absolvire din datele de 12 iunie 2024 și, respectiv, 14 iunie 2024, ale Facultăților de Sociologie și Asistență Socială la care au participat în jur de 1.000 de persoane, studenți, absolvenți, cadre didactice, părinții și prietenii acestora etc., au fost perturbate de mai multe ori de către protestatari prin discursuri rostite la megafon și, inclusiv, prin urcarea pe scena pe care s-au oferit diplomele de absolvire, precum și arborarea steagului Palestinei pe Monumentul Anei Davila.

(6) Apoi, în ultimele zile, protestatarii au început să manifeste o atitudine de vandalizare și anarhie pe care Universitatea din București nu o poate tolera, așa cum a considerat să tolereze primele zile ale protestului, care nu au fost însoțite de astfel de acțiuni. Printre altele, în aceste ultime zile au fost vandalizate mai multe spații interioare ale facultăților și exterioare din campus. Astfel, au fost vandalizate mai multe spații și două monumente istorice, Capela Ortodoxă „Elisabeta Doamna” (înscrisă în Lista monumentelor istorice 2010 – Municipiul București, cod LMI B-II-m-A-19323) și Monumentul Anei Davila (înscris în Lista monumentelor istorice 2010 – Municipiul București – la nr. crt. 2337, cod LMI B-III-m-B-20019). Pe acestea, printre altele, au fost afișate drapele palestiniene și baticuri bărbătești musulmane (keffiyeh), au fost lipite mesaje, postere și alte materiale, inclusiv de natură să afecteze integritatea monumentelor istorice de patrimoniu național. Totodată, au fost vandalizate toaletele de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, inclusiv prin inscripționarea cu mesaje anarhiste celebre, precum „A+C+A+B” („All Cops Are Bastards”) și „NO MASTERS & NO GODS”.  De asemenea, au fost instalate pancarte cu mesaje naziste, dar și cu referiri la partide parlamentare actuale. Pe treptele de la intrarea în Facultatea de Psihologie și Științele Educației a fost înscris mesajul „Ne educăm pe morminte”. Totodată, cu încălcarea legislației specifice în vigoare, au fost arborate drapele naționale străine, au fost lipite afișe și instalate pancarte pe mai multe clădiri, pe copaci, pe garduri, pe alei, pe indicatoarele de orientare în campus și au fost puse pliante pe mașinile din curtea universității. De asemenea, protestatarii nu respectă norme minime de curățenie, așa cum sunt ele prevăzute în regulamentele interne ale UB. Toate cele de mai sus pot fi fapte încadrate, fără a se limita, la prevederile Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și adăugirile ulterioare, Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și adăugirile ulterioare, și ale Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României, cu modificările și adăugirile ulterioare.

(7) Solicitările formulate de protestatari în timpul întâlnirilor au vizat trei aspecte principale. Primul se referă la formularea unei poziții de natură politică și ideologică de către Universitatea din București cu privire la cauza susținută de protestatari. Universitatea din București, conform Legii învățământului superior nr. 199/2023, Art. 4, lit. p), ca parte din sistemul național de învățământ superior, se bazează pe „principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii și doctrine politice și religioase”. Acest principiu este întărit și de cadrul intern de reglementare al UB, Carta Universității din București, la Art. 3, alin. (1), lit. m), care prevede, ca principiu de bază al funcționarii universității, „principiul independenței față de ideologii, religii, doctrine și partide politice”. Prin urmare, este interzisă de lege orice poziționare politică și ideologică a Universității din București, lucru care a fost transmis protestatarilor în repetate rânduri. Al doilea se referă la publicarea tuturor parteneriatelor pe care UB le are cu instituții din Statul Israel, lucru care este deja public și care a fost comunicat de către Universitatea din București încă din prima zi de protest. Al treilea aspect se referă la prezentarea unor garanții din partea UB care să asume că studenții participanți la protest nu vor suferi repercusiuni din partea cadrelor didactice, lucru care este clar stipulat de legislația și reglementările universitare în vigoare. În acest sens, la o sesizare formulată de protestări, înregistrată la Registratura Universității din București în data de 7 iunie 2024, dar nesemnată și neasumată nominal de nicio persoană, inclusiv niciun membru al comunității UB, student, cadru didactic sau personal administrativ, Universitatea din București a dat, totuși, un răspuns scris în data de 18 iunie 2024. În acesta le-a răspuns protestatarilor la chestiunile ridicate de ei, cadrul legal de funcționare al unei instituții de învățământ superior în România.

(8) Universitatea din București consideră că protestul nu este reprezentativ pentru studenții UB în contextul în care, la aproape  patru săptămâni de la ocuparea spațiului UB (din 20 mai 2024), niciuna dintre asociațiile studențești și niciunul dintre studenții cu rol de reprezentare, conform legislației în vigoare, în rândul structurilor de conducere ale UB (Consiliul de Administrație și, respectiv, Senat) nu s-au alăturat acestei inițiative. În același timp, protestul a continuat să fie unul de mică amploare.

(9) Universitatea din București remarcă, totodată, gradul de organizare al protestului, faptul că protestatarii au beneficiat de servicii de catering de mai multe ori pe zi, utilizarea unor ghiduri de protest, inițial, în limba engleză, care sunt distribuite persoanelor invitate să se alăture acțiunii etc. Universitatea din București mai remarcă participarea la protest a mai multor persoane care nu fac parte din comunitatea UB, nu sunt nici studenți, nici cadre didactice și nici membri ai personalului administrativ. Toate acestea sunt de natură să indice că protestul, chiar dacă poate implica, în prezent, și câțiva studenți ai UB, nu pare a fi organizat de studenții noștri.

(10) Având în vedere cele de mai sus, Universitatea din București își exercită obligația legală de a asigura un climat care să pună în centru siguranța studenților săi și care să permită buna desfășurare a activităților didactice și conexe actului didactic, dar și păstrarea în cele mai bune condiții a patrimoniului material și imaterial al universității, dar și al statului român. Dacă, la început, protestul s-a manifestat ca unul pașnic, iar universitatea a decis să accepte această formă de manifestare a câtorva dintre studenții ei pentru o cauză pe care o susțin, astăzi acest protest se manifestă prin acte grave de vandalism și acțiuni anarhiste. Universitatea din București nu poate tolera astfel de manifestări. Prin urmare, astăzi, 20 iunie 2024, la ora 10:00, li s-a transmis protestatarilor o notificare de părăsire a spațiului ocupat în campus până în această seară la ora 22:00, cu mențiunea că bunurile care nu vor fi ridicate din zona ocupată vor fi colectate sub sigiliu și depozitate în vederea ridicării ulterioare de către posesorii acestora.

 

Pentru mai multe detalii:

Bogdan Oprea, dr.

purtătorul de cuvânt al Universității din București

telefon: 0722 766 641

e-mail: bogdan.oprea@unibuc.ro