Șapte din zece investitori anticipează o ascensiune a atractivităţii României ca destinaţie de investiţii în următorii trei ani

Șapte din zece investitori anticipează o ascensiune a atractivităţii României ca destinaţie de investiţii în următorii trei ani, arată un studiu Ernst & Young, una dintre cele mai mari companii de consultanţă financiară şi audit din lume.

Aproape jumătate (46%) dintre liderii executivi intervievaţi consideră că România a rămas o piaţă robustă şi rezilientă pentru investiţii în 2023, menţionând că au în plan să-şi consolideze sau să-şi extindă operaţiunile în viitorul apropiat.

Potrivit cercetării, Bucureştiul continuă să domine ca principală destinaţie pentru investiţii, cu o cotă substanţială de 40%. Iaşi şi Timişoara au înregistrat câte trei proiecte de investiţii fiecare, iar Cluj-Napoca şi Braşov cu câte două. Modelul de investiţii din acest an sugerează o abatere de la atenţia acordată în mod tradiţional marilor centre economice, semnalând o dispersie mai largă a proiectelor în diverse oraşe, mai arată studiul citat./geftene/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 20 iunie