LA LIBRE BELGIQUE: Principalul adversar al lui Mark Rutte se retrage din cursa pentru NATO

Calea este acum liberă pentru premierul olandez, Mark Rutte, candidat la funcția de șef al NATO, după retragerea din cursă, joi, a singurului său concurent, președintele României, Klaus Iohannis.

Liderul în vârstă de 65 de ani a indicat că a informat țările Alianței Atlantice că renunţă, anunță Consiliul Superior de Apărare a Țării într-un comunicat, care, prin urmare, a decis să-l susțină pe dl Rutte.
Acesta este sfârșitul unui fals suspans, întrucât șansele oficialului român, care își dezvăluise ambițiile în martie spunând că vrea să reprezinte flancul estic al Alianței Atlantice, păreau slabe în fața sprijinului american acordat lui Mark Rutte..
Propunerea era însă serioasă: România a câștigat importanţă în cadrul alianței datorită poziției sale strategice la granița cu Ucraina și cu Moldova, non-membre NATO. De asemenea, se învecinează cu Marea Neagră și peste 5.000 de soldați NATO sunt dislocați acolo.
Dar Klaus Iohannis nu a reușit să convingă celelalte 31 de țări ale Alianței. Doar Ungaria prim-ministrului naționalist Viktor Orban îi oferise sprijinul, înainte de a se ralia marți marelui favorit, Mark Rutte.
Decizia, luată prin consens între statele membre pentru această funcție care revine unui european, de a-l numi pe liderul olandez în vârstă de 57 de ani, trebuie anunțată la summitul de la Washington din iulie.
Sub mandatul lui Jens Stoltenberg, care se încheie la 1 octombrie, NATO a căpătat o importanță crucială în contextul războiului din Ucraina.

LA LIBRE BELGIQUE (Belgia) – 20 iunie 2024

Traducere: Gabriela Sîrbu/RADOR RADIO ROMÂNIA