Weekend fierbinte în România, cu temperaturi de 40°

Realizator: Gabiela Mitrovici – Urmează alte zile caniculare, cu temperaturi și mai mari ca până acum și disconfort termic deosebit de accentuat. Mâine va intra în vigoare primul cod roșu de caniculă din această vară, iar duminică va fi și mai cald. Meteorologii avertizează că în șase județe și zone din încă trei temperaturile prognozate vor fi foarte aproape de 40°, iar cele resimțite vor fi mai mari.

Oana Păduraru, Administrația Națională de Meteorologie: Județele vizate de codul roșu sunt judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, zona municipiului București, dar și sudul județelor Vâlcea, Argeș și Dâmbovița, unde temperaturile vor fi frecvente de 38-39° după-amiaza, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. În același timp, nici în restul zonelor țării nu putem să spunem că situația este mai bună, pentru că temperaturile în zonele vizate de codul portocaliu vor fi, în general, între 35 și 37°. Trebuie să ținem cont că sunt temperaturi măsurate în adăposturile meteorologice. Temperaturile resimțite, așa cum ne-am obișnuit în general, sunt cam cu 5° mai ridicate față de cele măsurate, iar în zonele vizate de codul galben, după-amiaza, sunt de așteptat valori termice, în general între 31 și 34°, dar și aici disconfortul termic va fi în accentuare./

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 21 iunie