Valori mari de trafic la toate punctele de trecere a graniţei din sudul şi vestul ţării

Sunt cozi de autoturisme la toate punctele de trecere a graniţei din sudul şi vestul ţării. Astfel, potrivit aplicaţiei „Trafic online” a Poliţiei de Frontieră, şoferii au de aşteptat între o jumătate de oră şi o oră pe sensul de ieşire la punctele de la Vama Veche, Negru Vodă, Ostrov şi Giurgiu. În vest, sunt cozi de maşini la Cenad, Nădlac, Nădlac 2, Urziceni şi Petea./abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 23 iunie)