Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor IRCC a scăzut la 5,86% pe an

IRCC, indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor, a scăzut la 5,86% pe an, de la 5,90% cât era în urmă cu trei luni, conform datelor anunțate de Banca Națională. Indicele se calculează la finalul fiecărui trimestru și se aplică de către fiecare instituție de credit pentru următoarele trei luni. Potrivit analiștilor, această scădere a IRCC va avea o influență nesemnificativă, de ordinul a câțiva lei asupra ratelor lunare la creditele în moneda națională. În ceea ce privește indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, acesta era vineri de 6,01% pe an, la fel ca în ședința precedentă./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 iunie)