Motto: „Dunărea este cea mai mare comoară cu care natura a înzestrat ţara noastră” – Grigore Antipa
Ziua Internațională a Dunării este sărbătorită, în fiecare an, la 29 iunie, pentru a marca semnarea, la 29 iunie 1994, la Sofia, a Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (ICPDR). Documentul asigură cooperarea dintre guverne, organizații non-guvernamentale, instituții de cercetare și industrie, această dată fiind marcată la nivel internațional la propunerea țărilor dunărene și sub auspiciile Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea.
Dunărea prezintă o importanţă deosebită pentru ţările riverane, atât pentru navigaţie, producţia de energie hidroelectrică, sau piscicultură, dar şi pentru furnizarea de apă pentru industrie, agricultură şi pentru populaţie, deservind circa 80 de milioane de oameni din această regiune.
* * * * *
Fluviul s-a format în urmă cu circa un milion de ani, la începutul Cuaternarului, prin drenarea unor lacuri de mari dimensiuni.
Dunărea era numită de grecii antici Istru, Istros, Hister sau Danaistru, în timp ce romanii foloseau hidronimul Danubius, adică Zeul Fluviilor, pentru ca în timpul împăratului Caesar, Dunărea să fie cunoscută sub numele de Donaris.
Primul pod peste Dunăre a fost construit de Apolodor din Damasc, care a avut nevoie de doar doi ani pentru a-l construi, legătura între cele două maluri fiind lungă de circa 1135 metri şi având 12 metri înalţime. Acel pod a avut un rol decisiv în cucerirea Daciei, înlesnind trecerea trupelor romane pe teritoriul regelui Decebal.
Un al doilea pod peste Dunăre a fost construit în timpul împăratului Constantin cel Mare, în anul 328, fiind lung de peste 2000 de metri. Construcţia făcea legătura între cetatea Sucidava şi satul bulgăresc Ghiden.
Napoleon numea Dunărea „regele râurilor europene”, iar Nicolae Iorga, „cea mai bogată în daruri”, ea bucurându-se de atenţia popoarelor continentului. Pe malurile Dunării s-au făurit şi au durat până în zilele noastre civilizaţii milenare, iar pentru Ţara Românească şi pentru Moldova, fluviul Dunărea a fost linia luptelor purtate cu Imperiul Otoman.
Dunărea şi-a găsit locul şi în celebrele „profeţii” ale lui Nostradamus, de acum mai bine de 500 de ani. Acesta spunea: ”În Dunăre şi Rhin va veni să bea/ Camila cea mare, şi nu e pocăinţă/Ronul va tremura mai tare decât Valea Loarei/ Şi în apropiere de Alpi, Cocoşul îi va ruina”, o scriere revenită în actualitate în aceşti ani, pe fondul prblemei imigranţilor din statele arabe, cei care se declară interpreţi ai profeţiilor susţinând că Nostradamus a oferit prin acele cuvinte o anticipare a situaţiei în care, iată, sute de mii de locuitori ai ţărilor arabe ajung inclusiv pe teritoriul Germaniei, statul de unde izvorăşte fluviul.
Dunărea este al doilea ca lungime dintre fluviile Europei, după Volga – şi singurul din Europa care curge de la est la vest -, cu izvorul în Munţii Pădurea Neagră din Germania, parcurge apoi 10 state şi patru capitale europene, pentru ca, după 2858 de kilometri, să se verse în Marea Neagră.
La izvorul Dunării, la altitudinea de 1241 de metri, lângă Vîrful Kandel, se află două râuri, denumite Brigach şi Breg – acesta fiind considerat obârşia fluviului Dunărea -, care apoi se unesc în oraşul Donaueschingen, la altitudinea de 678 de metri, din acest punct fiind regăsită pe hărţi denumirea de Dunăre.
Interesant este faptul că la izvorul Dunării se află un complex statuar, reprezentând două femei, o mamă, simbolizând Europa, ce îi arată fiicei sale, Dunărea, calea pe care trebuie să o urmeze.
Pe cursul fluviului se află Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina, parcurgând şi capitalele Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad, pentru a ajunge, la final, în Delta Dunării şi, mai apoi în Marea Neagră.
Începând cu izvoarele sale, din Munţii Pădurea Neagră şi până la vărsarea în Marea Neagră, Dunărea parcurge forme variate de relief, determinând ori un aspect de fluviu năvalnic de munte, ori caracteristicile unui fluviu de şes, liniştit, trransportând astfel anual circa 60 milioane de tone de aluviuni şi circa 200 miliarde de metri cubi de apă. Dunărea traversează culmi muntoase ale sistemului alpino – carpatic, dând naştere unor peisaje de o rară frumuseţe, pe alocuri împodobite cu numeroase castele medievale sau alte aşezări magnifice scăldate în vegetaţie.
În ţara noastră, cursul inferior al Dunării, acoperă o distanţă de 1075 km între Baziaş şi Sulina, fiind linie de graniţă cu Serbia (235,5 km), Bulgaria (469,5 km), Republica Moldova (0,6 km) şi Ucraina (53,9 km), colectând majoritatea râurilor din România – peste 70 de afluenţi -, cu excepţia celor mai mici din Dobrogea.
În Lunca Dunării se află multe aşezări printre care 18 oraşe – Moldova Nouă, Orşova, Drobeta-Turnu Severin, Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi, Feteşti, Cernavodă, Hârşova, Brăila, Galaţi, Isaccea, Tulcea şi Sulina, fluviul fiind traversat de cinci şosele şi trei căi ferate.
Dunărea are un debit mediu de peste 7.250 metri cubi pe secundă, fiind al 28-lea fluviu de pe glob din punct de vedere al acestei caracteristici, valori maxime ale debitului fiind înregistrate în anii 1942 şi 1996, când Dunărea a avut debitul de 15.900 metri cubi pe secundă.
Ultimele poduri construite pe Dunăre au fost traversarea între Giurgiu şi Ruse şi Calafat – Vidin.
Cât despre Canalul Dunăre – Marea Neagră, să punem că ideea i-a aprţinut lui Stalin, care dorea, în vremea sa, exterminarea intelectualilor din România şi a celor care s-au opus regimului comunist, printr-o amenajare care să taie Dobrogea de la est. La vest. Astfel, mii de oameni, mulţi dintre ei deţinuţi politici, minoritari etnici sau religioşi, au murit în timpul lucrărilor, puse în practică începând cu anul 1949 – cu costuri totale de circa 2 miliarde de dolari.
În anii socialismului s-au executat desecări de-a lungul Dunării, ocazie cu care lacuri, precum Potelu, Greaca, sau Nedeia – care reţineau apa în timpul inundaţiilor şi erau o sursă importantă de peşte – au dispărut, ducând la consecinţe grave în perioadele de inundaţii, în anii ce au urmat.
Tot de Dunăre sunt legate şi peste 15000 de decese, în perioada comunistă, în care, aceşti oameni au încercat să fugă din ţară, trecerea în fosta Iugoslavie fiind văzută ca cea mai scurtă poartă de acces către lumea civilizată. Doar că foarte puţini au reuşit, restul au ajuns în închisorile comuniste sau au murit înecaţi, ori sub gloanţele grănicerilor.
În prezent, Bazinul hidrografic al Dunării joacă un rol important în context politic, social, economic și cultural, pentru dezvoltarea Europei Centrale și de Sud-Est.
• Tocmai de aceea, Uniunea Europeană are o Strategie pentru Regiunea Dunării (SUERD), un mecanism comunitar de cooperare a statelor din bazinul Dunării, destinat dezvoltării economice şi sociale a macro-regiunii dunărene, prin consolidarea implementării în regiune a politicilor şi legislaţiei UE. SUERD este a doua strategie macro-regională a UE, preluând modelul de cooperare dezvoltat prin Strategia UE pentru Marea Baltică (adoptată în 2009) cu adaptare la specificul regiunii dunărene.
SUERD reprezintă o iniţiativă politică a României şi Austriei, promovată printr-o scrisoare comună la nivel de prim-ministru, în iunie 2008, şi adresată preşedintelui Comisiei Europene.
Comisia Europeană a elaborat o Comunicare privind Strategia UE pentru regiunea Dunării, precum şi un Plan de Acţiune, prezentate la 8 decembrie 2010 şi adoptate de Consiliul UE Afaceri Generale la 13 aprilie 2011, iar Consiliul European a andosat Strategia Dunării la 24 iunie 2011.
Documentele discutate şi acceptate la nivel comunitar şi care formează nucleul cooperării regionale la Dunăre reprezintă efortul concertat de elaborare al statelor riverane. Acestea, alături de Comisia Europeană, au analizat şi evaluat nevoile reale ale regiunii Dunării şi au propus un document agreat atât la nivel politic, cât şi tehnic. Strategia Dunării este un proiect al Uniunii Europene la care sunt invitate să participe şi state nemembre-UE din bazinul Dunării.
La Strategia Dunării participă paisprezece state: nouă state membre UE (Austria, România, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Germania – ca stat federal şi prin landurile Baden-Württemberg şi Bavaria, Slovacia, Slovenia, Ungaria) şi cinci state ne-membre ale UE (Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Serbia, Republica Moldova şi Ucraina).
Strategia este structurată pe patru mari obiective: interconectarea regiunii Dunării, protejarea mediului în regiunea Dunării, creşterea prosperităţii în regiunea Dunării şi consolidarea regiunii Dunării.
Fiecărui obiectiv al Strategiei îi corespund domenii specifice de acţiune, grupate pe 11 arii prioritare, fiecare arie prioritară fiind coordonată de câte 2 state/landuri din regiune.
În strategie se vorbeşte, printre altele de îmbunătăţirea mobilităţii şi a multimodalităţii prin căi navigabile interioare şi legături rutiere, feroviare şi aeriene, de încurajarea energiilor durabile, de Promovarea culturii şi a turismului, a contactelor directe între oameni, de Protejarea mediului în regiunea Dunării – întreţinerea calităţii apelor sau conservarea biodiversităţii, a peisajelor şi a calităţii aerului şi solurilor -, de sprijinirea competitivităţii întreprinderilor, inclusiv dezvoltarea clusterelor, de conlucrarea în vederea promovării securităţii şi pentru soluţionarea problemelor legate de criminalitatea organizată şi de infracţiunile grave.
• Din punct de vedere juridic, Convenția cu privire la regimul navigației pe Dunăre, semnată la 18 august 1948, la Belgrad, reprezintă instrumentul de drept internațional ce reglementează navigația pe Dunăre și garantează libera circulație a navelor fluviale pentru transporturi de mărfuri și pasageri, în conformitate cu interesele și drepturile suverane ale statelor membre. În baza Convenției, cele 11 state membre ale Comisiei Dunării – Austria, Bulgaria, Croația, Federația Rusă, Germania, Moldova, România, Serbia, Slovacia, Ucraina și Ungaria – se angajează să mențină sectorul lor de fluviu în stare de navigabilitate, să execute lucrări de întreținere și să nu pericliteze libertatea de navigație pe Dunăre. De asemenea, actul asigură cadrul de cooperare economică și culturală între statele membre, dar și cu alte state europene.
• De asemenea, Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, semnată la data de 29 iunie 1994, de 11 dintre statele situate în Bazinul Dunării (Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Republica Moldova, România, Slovacia, Slovenia şi Ucraina), precum şi Comisia Europeană, la Sofia (Bulgaria), este altă o reglementare care aduce în atenţia opiniei publice necesitatea protejării acestui fluviu. Astăzi, 14 state sunt părţi la convenţie, Bosnia şi Herţegovina, Republica Serbia şi Muntenegru alăturându-se în ultimii ani. Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea oferă cadrul legal de cooperare pentru asigurarea protecţiei apei şi resurselor ecologice, precum şi pentru utilizarea lor durabilă în bazinul hidrografic al Dunării.
• Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), cu sediul la Viena (Austria), coordonează toate activităţile desfăşurate în cadrul Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea. Misiunea sa este aceea de a promova şi coordona activitatea de management durabil şi echitabil al apelor, inclusiv conservarea, îmbunătăţirea şi utilizarea raţională a apelor în beneficiul ţărilor din bazinul hidrografic al Dunării şi locuitorilor acestora.
România a devenit stat membru al Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea în 1995, odată cu ratificarea, prin Legea nr. 14/1995, a Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea.
De asemenea, Austria, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Republica Moldova, Slovacia, Slovenia, Republica Serbia, Ucraina, Muntenegru şi Comisia Europeană sunt membre ale comisiei.
Fotografii din arhiva personală, Budapesta, aprilie 2017, Delta Dunării, august 2019
