La Bucureşti continuă cea de-a 31-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a OSCE

La Bucureşti continuă cea de-a 31-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, la care participă, până miercuri, parlamentari din peste 50 de state.

Războiul împortiva Ucrainei domină agenda dezbaterilor, iar vorbitorii au pledat în intervenţiile de ieri pentru pace, stabilitate şi respectarea angajamentelor internaţionale.

Reporter: Războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei va domina agenda celor cinci zile de dezbateri de aici, de la București, arăta Pia Kauma, președintele Adunării Parlamentare a OSCE.

Pia Kauma: Suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei rămâne nenegociabilă. Sprijinul continuu demonstrează devotamentul comun de a respecta dreptul internațional, iar săptămâna aceasta sesiunea anuală va reafirma angajamentul nostru deplin de a ne susține prietenii în sprijinul economic, umanitar și politic de care au nevoie.

Reporter: La rândul său, președintele delegației legislativului român la Adunarea Parlamentară a OSCE, Dan Barna, arăta că România a susținut Ucraina și rămâne alături de țara vecină atât timp cât va fi nevoie.

Dan Barna: Războiul ilegal al Rusiei, o amenințare pentru securitatea și stabilitatea Europei, este și o tragedie umană enormă. Repetăm solicitarea către Federația Rusă să oprească această agresiune neprovocată, nejustificată și să-și retragă toate forțele militare și să redea Ucrainei granițele recunoscute.

Reporter: Inteligența artificială, schimbările climatice, combaterea traficului de droguri sau de persoane, dar și migrația,sunt alte câteva teme care vor fi discutate în aceste zile la Palatul Parlamentului/geftene/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 30 iunie