Luni, 1 iulie, se împlinesc 20 de ani de la moartea actorului și regizorului american, Marlon Brando, dublu câștigător al premiului Oscar, unul dintre cei mai mari actori de film ai secolului al XX-lea.
Marlon Brando s-a născut la 3 aprilie 1924, în Omaha, Nebraska, SUA, tatăl lui, Marlon Sr., fiind un agent de vânzări de succes, iar mama lui, Dodie, o actriţă amatoare la teatrul local din Omaha.
În anul 1938, Marlon s-a mutat cu părinţii şi cele două surori la o fermă din Illinois.
Aparenţa de familie fericită era însă demontată de dramele care se petreceau în familia Brando: abuzul de alcool şi violenţa domestică. Ironia amară face că primele exerciţii de actorie, chiar din acest cadru au apărut: el era nevoit să-şi aducă acasă mama dărâmată de băutură şi, apoi, să încerce să o trezească imitând vecinii şi animalele de la fermă.
S-a înscris la Academia Militară, însă va fi exmatriculat din cauza problemelor de disciplină, apoi va săpa şanţuri până când tatăl său îi va oferi finanţare pentru educaţie.
A mers la New York pentru a studia actoria, acolo având-o ca mentor pe Stella Adler, la Studioul de Actorie Lee Strasberg – care este considerată principala sursă de inspiraţie pentru cariera timpurie a lui Brando, ei datorându-i şi ocazia de a aprofunda mari opere literare, muzicale şi dramatice.
În 1944, Marlon a debutat pe Broadway în spectacolul lui John Van Druten, ”I Remember Mama”, criticii de teatru new-yorkezi acordându-i unanim, mai apoi, calificativul de ”cel mai promiţător actor de pe Broadway” pentru rolul din ”Truckline Caf” (1946).
În anul 1947, a interpretat cel mai apreciat rol de pe scenă, Stanley Kowalski, bruta din opera lui Tennessee Williams ”Un tramvai numit dorinţă” (A Streetcar Named Desire).
În 1950 şi-a făcut debutul la Hollywood, cu un rol de veteran paraplegic din cel de-al Doilea Război Mondial, în producţia ”Bărbaţii” (The Men).
A urmat rolul Stanley Kowalski în adaptarea cinematografică ”Un tramvai numit dorinţă” – un succes atât la public, cât şi în ce priveşte critica, producţia fiind recompensată cu patru premii ale Academiei de Film.
În 1952, joacă în următorul film, ”Viva Zapata!”, cu un scenariu de John Steinbeck, care surprinde transformarea lui Emiliano Zapata de la ţăran, la revoluţionar şi, mai apoi, la preşedinte al Mexicului.
Au urmat filmele ”Iulius Cezar” (1953, rol Marc Antoniu) şi ”Sălbaticul” (1953, rol Johnny Strabler/Naratorul), şi rolul memorabil Terry Malloy din ”Pe chei” (On The Waterfront – 1954), pentru care a fost răsplătit cu Premiul Oscar pentru cel mai bun actor.
Au urmat roluri extrem de variate precum Napoleon Bonaparte în ”Désirée” (1954), Sky Masterson în musicalul ”Guys and Dolls” (1955), un soldat nazist în ”Leii tineri” (The Young Lions – 1958).
Este şi perioada în care industria cinematografică americană l-a votat drept unul dintre cei 10 cei mai apreciaţi actori ai timpului.
A urmat, însă, o perioadă de declin artistic, una din nerealizările sale fiind prestaţia din ”Mutiny on the Bounty” (1962 – Revolta de pe Bounty), care nu a reuşit să returneze nici măcar jumătate din bugetul enorm alocat.
Se spunea atunci că actorul îşi chinuia colegii cu crizele de isterie din platoul de filmare şi cu nenumărate încercări de modifcare a scenariului. Nu în ultimul rând, a negociat şi semnat clauze care prevedeau o sumă de 5.000 de dolari pentru fiecare zi de prelungire peste programul stabilit, onorariul final al actorului urmând să fie de 1,25 milioane de dolari.
Au urmat valuri de critici la adresa actorului, însă, în pofida etichetelor primite, regizorul Francis Ford Copolla l-a propus pentru rolul principal din ”Naşul” (The Godfather – 1972), nu înainte, de a da o probă actoricească. Nu doar că a primit rolul lui Don Vito Corleone, dar a câştigat şi Premiul Oscar pentru cel mai bun actor.
Interesant este faptul că Marlon Brando nu s-a prezentat la ceremonia Oscarurilor să-şi ridice distincţia, ci şi-a trimis o prietenă, Sacheen Littlefeather, îmbrăcată în port de amerindian, care a ţinut un discurs de protest faţă de modul în care Hollywood-ul înfăţişa indienii.
În 1973, Brando apare în producţia ”Ultimul Tango la Paris” (Ultimo tango a Parigi), apoi joacă în ”Superman” (1978) şi ”Apocalypse Now” (1979).
Este nominalizat la Oscar pentru interpretarea rolului secundar Ian McKenzie din ”A Dry White Season” (Un anotimp alb şi uscat – 1989), în acelaşi an apărând în comedia ”The Freshman” (Novicele – 1989).
În 1994, a făcut parte din distribuţia filmului ”Don Juan DeMarco”, alături de Johnny Depp şi Faye Dunaway, iar în 1996, a apărut în ”The Island of Dr. Moreau” (Insula doctorului Moreau).
În anul 2001, Marlon Brando a jucat un rol de hoţ de bijuterii în vârstă, în ”The Score” (Scor final), alături de Robert De Niro, Edward Norton şi Angela Bassett.
Dincolo de scenă, Marlon Brando a evitat destăinuirile despre viaţa sa privată. Însă autobiografia sa a dezvăluit că a fost căsătorit de trei ori cu foste actriţe şi că a avut cel puţin 11 copii, inclusiv unii din afara căsătoriilor.
A fost şi un fervent activist, jucând un rol important în Mişcarea pentru Drepturile Civile şi în iniţiativa Native American Movement.
Prin comportamentul său din ultima parte a vieţii – se spune – aproape că a umbrit standardul său incredibil de actorie postbelică.
Marlon Brando a murit la 1 iulie 2004, la Los Angeles, la vârsta de 80 de ani, în urma unei fibroze pulmonare.
A lăsat posterităţii numeroase roluri remarcabile, caracterizate de capacitatea sa excelentă de explorare a multor aspecte din psihicul uman.
El şi-a canalizat dispreţul amar pentru autoritate şi cicatricile lăsate de copilăria nefericită în interpretări care au schimbat arta actorului pentru totdeauna – fiind unul dintre cei mai importanţi actori din istoria filmului, un personaj în egală măsură rebel, periculos, exploziv, pasional…
